• „Legea 2 Mai”, inițiată de parlamentarii PNL pe modelul „Legii Anastasia, a fost adoptată de Senat, urmând să meargă la votul deputaților.
  • „E o lege care ne asigură că toți traficanții de droguri de mare risc vor sta în închisoare. Acolo le este locul.”, spune ministrul Justiției, Alina Gorghiu.
  • Ministrul Justiției spune că în 2022, 47% dintre traficanții de droguri condamnați au primit închisoare cu suspendare.

„Legea 2 Mai”, inițiată de parlamentarii PNL pe modelul „Legii Anastasia, a fost adoptată de Senat, urmând să meargă la votul deputaților. Legea a fost adoptată de senatori cu 90 de voturi „pentru”, Senatul fiind prima cameră sesizată. „E o lege care ne asigură că toți traficanții de droguri de mare risc vor sta în închisoare. Acolo le este locul.”, spune ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

Actul normativ prevede ca traficanții de droguri să fie condamnați la închisoare cu executare, fără posibilitatea suspendării pedepselor, cum se întâmplă acum. De asemenea, este prevăzută creșterea de la 2 – 7 ani la 3 – 10 ani a pedepselor pentru traficanți.

Ministrul Justiției spune că în 2022, 47% dintre traficanții de droguri condamnați au primit închisoare cu suspendare. Datele arată îngrijorător și în anul acesta. Numai în primele 10 luni ale anului 2023 au fost înregistrate aproximativ 10.000 de dosare având ca obiect drogurile, față de anul anterior, în aceeași perioadă, 8.484.

Recomandări

SONDA PARKER ATINGE SOARELE
MUSK MIZEAZĂ PE AFD
SECRETE DESPRE UNIVERS
CE NU POȚI VIZITA ÎN 2025?
CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ

Inițiatorii proiectului spun că noua lege este „răspunsul” față de creșterea numărului de cauze penale. În prezent, cea mai mică vârstă de debut declarată a consumului de substanțe psihoactive este de 12 ani. Acum, rămâne de văzut dacă legea va trece și de Camera Deputaților, un lucru însă este cert dacă aceasta intră în vigoare traficanții nu vor mai scăpa cu pedepse blânde.

Citește și