• Legea carantinării şi izolării a fost adoptată, după ce a fost modificată în proporţie de 90%.
  • Pacientul confirmat cu agent patogen va fi examinat medical până la 48 de ore.
  • Dacă eşti infectat, dar nu eşti de acord cu internarea, poţi contesta în instanţă.
  • Au fost şi 8 senatori care au votat contra, printre care Tăriceanu şi Teodorovici.
  • Călin Popescu Tăriceanu spune că şi cu toate modificările, spitalele devin penitenciare, iar medicii gardieni.

„Am eliminat acea posibilitate ca statul să confişte bunuri sub motiv de pandemie.

Tratamentul se administrează întotdeauna cu acordul pacientului.

Prin consimţământul dat, persoana infectată îşi asumă să respecte anumite reguli de distanţare socială”, afirmă Robert Cazanciuc, vicepreședintele Senatului.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Important este ca atunci când pacientul ia o decizie, să o ia după o evaluare din partea medicului specialist.

Eu cred că marea majoritate a cetăţenilor nu va apela la instanţe.

Cred că au fost eliminate orice posibile chichiţe care ar fi putut fi speculate pentru atacarea la CCR”, a declarat Ludovic Orban, președintele PNL.

Călin Popescu Tăriceanu a votat împotriva legii carantinării: „Sunt Călin Popescu Tăriceanu, senator ALDE de Bucureşti, votez împotrivă”.

Tăriceanu și-a explicat votul astfel: „Internarea forţată chiar şi pentru 5 minute este lipsire de libertate. Este arest! Care poate fi dispus doar de un judecător şi nu de un politruc cu carnet PNL ajuns şef la DSP, după ce a fost chelner o viaţă întreagă şi a lipit afişe pentru partid”.