• Măsura izolării putea fi contestată și până acum- noutatea este termenul
  • Noile măsuri urmează să se aplice de mâine
  • Persoanele vătămate se pot adresa uneia dintre cele două instanțe competente

Legea carantinei se modifică de mâine: Cei care au simptome specifice Covid-19 și au fost plasați în izolare, pot contesta măsura în cel mult 24 de ore. Măsura izolării putea fi contestată și până acum; practic, noutatea este că s-a modificat termenul.

De ce a fost nevoie de această schimbare

Noua lege introduce un termen maxim pentru contestarea măsurii de izolare, în condițiile în care până acum nu exista un termen limită.

În lege există un termen de cel mult 48 ore pentru măsura izolării, astfel că era nevoie de stabilirea unui termen maxim pentru contestarea acesteia, termen care automat trebuie să fie mai mic decât termenul maxim de izolare, astfel încât instanța să poată da și un verdict în 48 ore.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Care este procedura și unde poate fi depusă contestația

Persoanele vătămate, adică cele care se consideră neîndreptățite, trebuie să se adreseze instanței în acest termen de 24 ore de la data comunicării deciziei Direcției De Sănătate Publică, printr-o acțiune în izolare, acțiune ce trebuie introdusă fie de la judecătoria din raza teritorială în care respectiva persoană își are domiciliul, fie la judecătoria unde își are sediul spitalul în care persoana este izolată.

Cu alte cuvinte, persoana vătămată poate să aleagă una dintre cele două instanțe competente. Noile măsuri urmează să se aplice de mâine.