• Curtea Constituțională a decis astăzi că legea prin care pensiile speciale au fost eliminate este neconstituțională.
  • Decizia a fost luată cu majoritate voturi.
  • Pe 17 februarie 2021, Plenul Parlamentului a adoptat abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi „pentru”, iar 30 de parlamentari nu au votat.

Legea care a eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor este neconstituţională, au stabilit, joi, cu majoritate de voturi, judecătorii CCR, potrivit unor surse din Curtea Constituţională.

Mai mulţi foşti parlamentari au atacat Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost eliminate pensiile speciale.

Excepţiile de neconstituţionalitate vin de la instanţe din toată ţara, respectiv Tribunalul Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Suceava, Timiş şi Curtea de Apel Timişoara.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Pe 17 februarie 2021, Plenul Parlamentului a adoptat abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi „pentru”, iar 30 de parlamentari nu au votat.

„De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare”, se menţiona în Legea 7/2021.