• Locuitorii din Seine-Port au votat interzicerea telefoanelor în public.
  • 54% dintre votanții din Seine-Port sunt de acord cu legea.
  • Din cei 2000 de locuitori, 272 au participat la referendum.

Fără telefoane în spații publice! Locuitorii din Seine-Port, din sudul Franței, au votat prin referendum o lege pentru interzicerea telefoanelor în spațiile publice. Primarul comunei a propus legea ca să limiteze timpul pe care îl petrec copiii în fața ecranelor.

Din cei 2000 de locuitori, doar 272 au participat la referendum, adică mai puțin de 20% – iar 54% dintre participanți au fost de acord cu propunerea. Este prima oară când o comunitate din Franța ia măsuri ca să reducă timpul petrecut de tineri în mediul digital.

Proiectul propune interzicerea folosirii smartphone-urilor în fața școlilor, în magazine, în parcuri și chiar pe trotuare. Acum părinții au motiv să interzică copiilor folosirea tehnologiei dimineața, la masă și în dormitor. Totuși, legea este doar un stimulent  Cei care o încalcă nu vor fi sancționați.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Locuitorii din Seine-Port (Franţa) au votat prin referendum o prevedere locală careinterzice utilizarea telefoanelor mobile în spaţiile publice, relatează Ouest-France

Carta propusă de municipalitate prevedeinterzicerea utilizării smartphone-urilor în magazine, în faţa şcolilor, în parcuri sau atunci când se merge pe trotuare.

Carta are doar rol de stimulent şi nu prevede nicio sancţiune pentru cei care o încalcă.

Primarul consideră că aceastaeste o problemă de sănătate publicăşidoreşte să ajute în special părinţii să limiteze timpul petrecut în faţa ecranelor,așa că municipalitatea a propus un referendum unde locuitorii s-au exprimat pentru interzicerea folositii smartphon-urilor în spații publice.

Cei2000 de locuitoridin Seine-Port (Seine-et-Marne), precum şi vizitatorii lor, vor trebui să-și limiteze de acum înainte utilizarea telefoanelor mobile pe stradă. Decizia împotriva utilizării smartphone-ului pe stradă este o premieră.

Alegătorii au fost chemaţi la urne sâmbătă pentru a decide dacă vor restricţiona sau nu utilizarea smartphone-urilor pe stradă.Tabăra pro-restricţie a câştigat cu 54% din voturile exprimate.

272 de alegători (adică puțin mai puțin de 20% de participare).

Citește și