- Explozia din Liban a cauzat 78 de decese și 4000 de răniți.
- Libanul declară stare de urgență pentru două sptămâni.
- Urmează trei zile de doliu național, începând de azi.
- Surse libaneze: sudura unei uși și scânteile provocate ar fi aprins focul lângă depozitul de azotat de amoniu.
Libanul este în doliu după explozia uriașă care a avut loc în cursul zilei de ieri. Cel puțin 78 de persoane au murit ieri, iar alte 4000 au fost rănite, relatează BBC.
Advertisment
Conform unor surse libaneze, se pare că explozia ar fi fost provocată de scânteile provenite de la sudura unei uși, astfel 2.750 de tone de azotat de amoniu au luat foc.
Tot orașul a fost zdruncinat de explozie, care a început ca un incendiu în port, ca mai apoi să se transforme într-o explozie imensă care a creat un nor uriaș în formă de ciupercă.
Explozia s-a simțit la 240 de kilometri depărtare, până în Cipru, acolo unde oamenii au crezut că este vorba despre un cutremur.
Michel Aoun, președintele Libanului, a declarat că explozia a fost provocata de 2.750 tone de azotat de amoniu, depozitat într-un loc nesigur.
Practic, timp de 6 ani, libanezii au avut lângă ei o bombă, care, din păcate, a explodat în cursul zilei de ieri.
Președintele a declarat stare de urgență pentru două săptămâni, în timp ce va urma o perioadă de trei zile de doliu național, începând de azi.
Guvernul a alocat 66 de milioane de dolari – fonduri de urgență – pentru această catastrofă.
„Am fost martori la o catastrofă imensă. Sunt victime și pierderi peste tot”, a declarat George Kettani, liderul Crucii Roșii în Liban.
A început imediat o anchetă pentru stabilirea clară a motivului exploziei, iar președintele a declarat că cei responsabili de această catastrofă vor primi „pedeapsa maximă”.
Explozia i-a lovit pe libanezi într-un moment foarte delicat: aceștia se confruntă atât cu criza economică, cât și cu criza de coronavirus. În plus, aceștia așteaptă verdictul în cazul asasinării fostului prim-ministru, Rafik Hariri.
Catastrofa din Beirut: Libanezii, pulverizați de explozia cauzată de un depozit de azotat de amoniu
Explozia a avut loc imediat după ora 18:00 (15:00 în Liban). Un martor a descris-o ca fiind asurzitoare, presa locală a publicat imagini tulburătoare cu oameni prinși sub dărâmături, iar alte clipuri video au arătat cum mașinile și clădirile au fost pur și simplu pulverizate și distruse de unda de șoc.
„Toate clădirile din zonă s-au prăbușit. Merg printre cioburi și resturi rămase în urma exploziei, în întuneric”, a mărturisit un martor pentru AFP.
Deși spitalele abia făceau față crizei de coronavirus, explozia le-a făcut munca și mai grea. Cadrele și unitățile medicale sunt copleșite de amploarea și gravitatea situației.
Mai mult, cerealele depozitate în port au dispărut din cauza exploziei. În contextul în care Libanezii importă majoritatea alimentelor de care au nevoie cetățenii.
Chiar dacă explozia s-a terminat, unda de șoc a măturat tot în calea ei, iar oamenii au început să se dezmeticească, impactul pe termen lung este greu de imaginat.
„Nu am putut auzi pentru câteva secunde”
„Am văzut focul, dar nu mă gândeam că va fi o explozie. Am intrat. Brusc, nu mai puteam auzi pentru că, aparent, eram foarte aproape. Nu am putut auzi pentru câteva secunde și mi-am dat seama atunci că s-a întâmpat ceva rău.
Apoi, toate geamurile din jurul nostru s-au spart. Sticlă spartă cădea de peste tot din jurul nostru, de la clădiri.
Au început să se sune oamenii de peste tot din Beirut și toți trăiau același fenomen: sticlă spartă, clădiri care se zdruncinau și o explozie foarte zgomotoasă.
Am fost șocați. De obicei, când se întâmplă, doar o parte a Beirutului trăiește experiența aceasta nefericită, însă, de data ceasta, am simțit-o și trăit-o cu toții”.
O jurnalistă spune că, spre seară, Beirutul era un adevărat haos.
„Străzile erau acoperite de sticlă, la propriu. Ambulanțelor le era greu să circule. Erau cărămizi peste tot”.
Ce este azotatul de amoniu
Azotatul de amoniu se folosește, în general, pentru îngrășăminte agricole, dar și ca explozibil.
Șansele ca azotatul de amoniu să explodeze sunt foarte mari atunci când acesta intră în contact cu focul, iar atunci când explodează, elimină gaze toxice, inclusiv oxizi de azot și amoniac.
Azotatul de amoniu trebuie să fie depozitat în spații foarte sigure, rezistente la foc.
- Secretarul general al NATO va avea o întrevedere cu Zelenski şi mai mulţi lideri europeni la Bruxelles
- România își construiește propriul scut aerian. Ce a achiziționat MApN
- Parlamentarii au adoptat un nou „cod al bunelor maniere”. Ce pedepse ar putea primi dacă încalcă regulile impuse
- PSD, PNL, UDMR și minoritățile au prezentat planul de guvernare. Vor să desființeze două ministere și să reducă numărul Secretarilor de Stat
- Consumul de cărbune a atins un nivel record. Cum afectează asta schimbările climatice
Partenerii noștri