O licărire de speranță

Astăzi, la ora 14, președintele României a susținut o alocuțiune în cadrul conferinței „Bucharest Cybersecurity 2026” desfășurată la Romexpo. A trebuit să-mi recunosc analfabetismul funcțional: n-am priceput absolut nimic din ce spune:

„(…) Ca în orice zonă economică, cred că scara este importantă și, de aceea, un eveniment ca acesta este important pentru a crea parteneriate și a deschide perspective de colaborare, pentru a crea niște companii, instituții care să aibă o pondere suficient de mare încât să conteze în peisajul global. România are un avantaj competitiv, este una dintre zonele în care economia românească poate să fie competitivă, pentru că se întâmplă să avem o școală cu oarecare tradiție în zona aceasta, pentru că, de multe ori, în ciuda statului, mediul privat s-a dezvoltat în această direcție și avem companii competitive. Așa cum, din păcate, pe zona de securitate și apărare, se deschide o piață pentru mulți ani de acum încolo, și în această zonă se deschide o piață în care România are atuurile sale. Acum, întrebarea fundamentală pentru această zonă economică, ca pentru multe altele, este dacă statul și privatul vor reuși să colaboreze, pentru că n-am prea reușit, ca să o spunem foarte pe șleau. Să încercăm să facem lucrul ăsta. E bine că, la tipul acesta de interacțiuni, sunt companii și sunt reprezentanți ai statului, și, în măsura în care Administrația Prezidențială poate să sprijine acest efort de coagulare de energii, noi suntem aici”.

Tocmai urcam pe culmile depresiei, când – câteva minute mai târziu – am ascultat discursul premierului desemnat, Luca Niculescu, înaintea votului de învestire: fără coregrafie, clar, articulat, argumentat, decis.

După multă vreme, în România întrezăresc licărind o speranță.