alephnews Vezi versiunea web

Liderii europeni se reunesc astăzi la Bruxelles pentru a-și reafirma sprijinul pentru Ucraina, după întâlnirea tensionată dintre Trump și Zelenski. Ce conține al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Sandu Maria · 23 oct. 2025, 12:44

Liderii europeni se reunesc astăzi la Bruxelles pentru a-și reafirma sprijinul pentru Ucraina, după întâlnirea tensionată dintre Trump și Zelenski. Ce conține al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

În urma întâlnirii tensionate dintre Trump și Zelenski, liderii europeni se reunesc astăzi la Bruxelles pentru a-i demonstra Ucrainei că „poate conta în continuare pe sprijinul lor”, potrivit Reuters.

La Summitul UE , liderii își vor reafirma sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei și vor conveni asupra unui plan de folosire a activelor rusești înghețate pentru un împrumut important către Kiev.

Comisia Europeană propune utilizarea activelor rusești înghețate în Europa pentru un „împrumut de reparații” de 140 miliarde de euro destinat Ucrainei, acoperind necesitățile de finanțare pe 2026-2027.

Belgia, care deține activele respective, va aborda și aspectele juridice și financiare. Guvernele europene dezbat condițiile împrumutului: unii vor ca banii să fie folosiți exclusiv pentru nevoi militare și arme europene, alții acceptă o parte pentru sprijin bugetar general și achiziții de arme americane.

Kievul dorește să aibă libertate asupra modului de cheltuire a fondurilor, iar Comisia propune un compromis între alocarea majoritară pentru armament european și o parte pentru sprijin bugetar general.

Rusia consideră ideea un „sechestru ilegal” și amenință cu represalii.

UE adoptă al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Al 19-lea pachet de sancțiuni aprobat de UE prevede:

Noile sancțiuni împotriva Rusiei extind lista navelor sancționate din „Flota Fantomă” cu peste 100 de unități, în încercarea de a împiedica transportul de petrol.

Totodată, noul pachet interzice tranzacțiile cu alte bănci și instituții financiare rusești din țări terțe și restricționează sistemul de plăți MIR. Scopul este de a preveni eludarea și de a reduce finanțarea războiului de către Rusia, potrivit unor surse europene.

Trump a sancționat cele mai mari companii petroliere ale Rusiei

Aseară, Președintele american Donald Trump a impus, prin intermediul Secretarului Trezoreriei al SUA, Scott Bessent, sancțiuni dure împotriva celor mai mari companii petroliere ale Rusiei – Lukoil și Rosneft.

„Am simțit că e timpul să impun sancțiuni Rusiei. Am așteptat prea mult timp. De fiecare dată când vorbesc cu Putin am conversații bune, dar sunt conversații care duc nicăieri”, a declarat Trump.

„Sa sperăm că Putin va deveni mai rezonabil după sancțiunile astea. Nu vrem ca Putin să ia întreaga Ucraina”, a spus Trump.