• Ședința Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal a început, duminică, la Palatul Parlamentului.
  • Liderii urmează să se întâlnească de la ora 12:00 în Consiliul Național, pentru a convoca un congres în vederea alegerii unei noi conduceri.
  • Sâmbătă, președintele, Florin Cîțu și secretarul general, Dan Vîlceanu, au demisionat din funcții.

Ședința Biroului Politic Național (BPN) al PNL a început, duminică, la Palatul Parlamentului, liderii liberali urmând să se întrunească, de la ora 12:00, în Consiliul Național pentru a convoca un congres pentru alegerea unei noi conduceri, după ce, sâmbătă, președintele partidului și secretarul general au demisionat.

Ședința Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal a început, duminică, la Palatul Parlamentului.

Premierul, Nicolae Ciucă, a venit la ședință însoțit de prim-vicepreședintele formațiunii, Rareș Bogdan. Liderii PNL nu au dat declarații de presă.

Recomandări

DE LA TABU, LA TABLĂ
ICON OF THE YEAR
HARRIS VS. TRUMP
CÂȚI INFLUENCERI AVEM?
MUSK DONEAZĂ PT TRUMP
CLONAREA ANIMALELOR

Reuniunea BPN va fi urmată de ședința extraordinară a Consiliului Național al PNL, care se desfășoară tot la Palatul Parlamentului. Consiliul Național va decide convocarea unui congres, probabil pe zece aprilie.

Sâmbătă, președintele Florin Cîțu și secretarul general Dan Vîlceanu au demisionat din funcții.

„Rolul acestei ședințe era foarte simplu – de a avea o discuție față în față cu colegii cu care am pornit la drum, acum un an de zile, pentru a da un suflu nou Partidului Național Liberal. Era o șansă pentru a le mulțumi că am lucrat împreună și că au fost și momente bune. (…) Aș fi vrut să îmi prezint, bineînțeles, demisia în fața colegilor mei, nu s-a putut, nu au fost acolo, așa că doar am înregistrat-o la partid. În acest moment, am demisionat din funcție. Aș fi vrut o discuție serioasă cu colegii mei. Curajul, cred, le-a lipsit”, a spus Florin Cîțu.

Dan Vîlceanu spune că vrea să plece și de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, după ce, vineri, a afirmat că își dă demisia din funcţia de secretar general al PNL.