- Negocierile vor fi reluate online de pe 1 aprilie.
- Putin este dezinformat în ceea ce privește războiul.
- Federația Rusă are în vedere înființarea unor autorități de ocupație în teritoriile ocupate temporar.
- Ambasada ucraineană negociază cu guvernul polonez închiderea completă a frontierei cu Belarus.
UPDATE 23:00
Casa Albă: Joe Biden nu va discuta cu Vladimir Putin până nu se opreşte conflictul din Ucraina
Nu există „niciun plan” pentru ca președintele american, Joe Biden, să vorbească cu președintele rus, Vladimir Putin, a declarat, joi, directorul de comunicare al Casei Albe, Kate Bedingfield, adăugând că orice conversație ar necesita o „dezescaladare serioasă” din partea rușilor în Ucraina.
„Nu în prezent. Am fost foarte clar că orice reangajare a diplomației, la acest nivel, ar necesita o demonstrație semnificativă din partea rușilor de dezescaladare serioasă și nu am văzut acest lucru”, a declarat Bedingfield pentru Kaitlan Collins de la CNN.
Biden a vorbit ultima dată cu Putin, la telefon, pe 12 februarie, cu mai puțin de două săptămâni înainte ca Rusia să înceapă invazia neprovocată a Ucrainei.
Ucraina anunță că 148 de copii au fost uciși în război
Cel puțin 148 de copii au fost uciși în loviturile aeriene rusești de la începutul invaziei în Ucraina, potrivit autorităților de la Kiev.
Potrivit celei mai recente estimări a Organizației Națiunilor Unite, peste 1.100 de civili au fost uciși în Ucraina în timpul conflictului, inclusiv copii. Autoritățile din Ucraina au anunțat, joi seara, că cel puțin 148 de copii au fost uciși în timpul războiului. De asemenea, Ministerul ucrainean al apărării susține că au fost lansate 1.370 de rachete și au fost distruse 15 aeroporturi ucrainene începând cu 24 februarie.
Mai mult de zece milioane de ucraineni și-au părăsit casele, dintre care aproximativ patru milioane au intrat în țările vecine ca refugiați.
Ministerul Apărării: armata rusă va redeschide, vineri, coridorul de evacuare de la Mariupol la Zaporizhzhia
Armata rusă va redeschide vineri, 1 aprilie, coridorul de evacuare dinspre orașul asediat, Mariupol, spre Zaporizhzhia, la cererea liderilor francezi și germani, potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării de joi.
Ministerul a precizat că „la cererea personală a președintelui Franței, E. Macron și a cancelarului federal al Germaniei, O. Scholz, către președintele Federației Ruse ,V. Putin, de la ora 10:00 (ora Moscovei) la 1 aprilie 2022″, forțele armate ruse vor redeschide coridorul cu un punct intermediar în Berdiansk.
„Pentru implementarea, cu succes, a acestei operațiuni umanitare, se propune ca aceasta să se desfășoare cu participarea directă a reprezentanților biroului Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați și a Comitetului Internațional al Crucii Roșii”, se adaugă în comunicatul rus.
UPDATE 22:00
Pentagon: „Jumătate de duzină” de transporturi de asistență de securitate pentru Ucraina din pachetul de ajutor american „sosesc deja”
Secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, a declarat că „o jumătate de duzină” de transporturi de asistență de securitate pentru Ucraina „au ajuns, deja, în regiune” din pachetul de opt sute de milioane de dolari semnat de președintele american, Joe Biden, la 16 martie, în timpul unei ședințe de informare de joi.
„Aceste transporturi sosesc, deja, de fapt, de la momentul în care a semnat ordinul și până la primul transport care a pornit la drum au trecut vreo patru zile Jen și au fost, deja, o jumătate de duzină de transporturi care au ajuns în regiune”, a declarat Kirby.
Secretarul britanic al apărării: Marea Britanie și aliații săi vor trimite mai mult ajutor letal în Ucraina
Marea Britanie și aliații săi vor trimite mai mult ajutor letal la Kiev, a anunțat, joi, secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, după o conferință internațională a donatorilor pentru Ucraina.
„Vor fi trimise mai multe ajutoare letale în Ucraina ca urmare a zilei de astăzi. O serie de țări au venit fie cu idei noi, fie cu promisiuni pentru mai mulți bani”, a declarat Wallace reporterilor, după conferința la care au participat peste treizeci și cinci de parteneri internaționali.
Departamentul de Stat al SUA: Am văzut rapoarte despre americani reținuți de militari ruși în Ucraina
Departamentul de Stat al SUA „a văzut rapoarte despre cetățeni americani care au fost selectați și reținuți de armata rusă în Ucraina și atunci când au fost evacuați prin … teritoriul ocupat de Rusia sau către Rusia sau Belarus”, a declarat purtătorul de cuvânt, Ned Price, într-o informare joi.
„În ceea ce privește Ucraina, au existat americani care au fost reținuți și care au fost, ulterior, eliberați”, a spus Price.
Pentagon: Un „număr mic” de trupe rusești se repoziționează în Ucraina, dar nu există indicii că vor fi „trimise acasă”
Un „număr mic” de trupe rusești „încep să se repoziționeze”, a declarat, joi, secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, în timpul unei conferințe de presă.
„Nu este exact clar” unde se îndreaptă trupele, dar SUA nu „văd niciun indiciu că acestea vor fi trimise acasă”, a spus Kirby.
„Cea mai bună evaluare pe care” o au SUA este că trupele „se vor repoziționa, probabil, în Belarus pentru a fi reechipate, realimentate și folosite în altă parte în Ucraina”, a spus el.
„SUA au văzut unele trupe rusești plecând de la instalația uzinei Cernobîl din Ucraina”, a adăugat Kirby. Aceste trupe „pleacă spre nord pentru a se întoarce, din nou, spre Belarus”, a spus el.
Mai devreme, joi, Energoatom, întreprinderea de stat care supraveghează centralele nucleare din Ucraina, a declarat că forțele rusești s-au retras de la Cernobîl.
La sfârșitul lunii februarie, în timpul primei săptămâni de război, centrala și teritoriul înconjurător au căzut în mâinile trupelor rusești.
Comunicatul a adăugat că trupele rusești și-au anunțat, joi, intenția de a pleca și de a preda controlul personalului ucrainean.
UPDATE 21:00
Șeful serviciilor de informații militare franceze, generalul Eric Vidaux, a fost demis
Șefului serviciilor de informații militare franceze, generalul Eric Vidaud, i s-a spus să se retragă din funcție în parte pentru că „nu a reușit să anticipeze” invazia rusă în Ucraina, a declarat, pentru CNN, o sursă militară care are cunoștință despre acest subiect.
Sursa a adăugat că Ucraina nu a fost „singurul motiv” al plecării sale, ci că „o reorganizare internă a Direcției de Informații Militare” a stat, de asemenea, la baza deciziei.
Armata din Donețk: Un convoi de evacuare se îndreaptă spre Mariupol
Un convoi de autobuze pentru evacuarea civililor se deplasa spre Mariupol, a declarat, joi, șeful administrației militare regionale din Donețk. Cu toate acestea, nu era clar când vor ajunge vehiculele în orașul asediat, a dezvăluit oficialul.
„Procesul de evacuare este în curs de desfășurare”, a declarat Pavlo Kyrylenko într-un briefing televizat. „Vom înțelege cum progresează mai aproape de miezul nopții de astăzi. Convoiul de evacuare a trecut de Vasylivka. Este dificil de prognozat, acum, dacă convoaiele vor ajunge la Mariupol sau la malul mării. Din câte am înțeles, convoaiele se află, acum, în Berdiansk. Dar inamicul a făcut totul pentru a face imposibilă păstrarea contactului cu convoiul din Berdiansk”.
Kyrylenko a precizat că bombardamentele s-au intensificat în alte părți din regiune, în special, de-a lungul liniei frontului.
„Este greu de diferențiat bombardamentele de zi de cele de noapte, deoarece sunt constante”. „Efectuăm o anumită fortificare a pozițiilor în direcțiile de sud și de nord pentru a nu doar a rezista inamicului, ci și pentru a-l învinge. Dar acum văd nu doar o regrupare a inamicului – aceasta este opinia mea subiectivă – dar mi se pare, pe baza informațiilor pe care le primesc, că s-ar putea să vină mai mulți militari profesioniști pentru ca inamicul să reușească, cel puțin, în anumite direcții. Din ceea ce vedem, se pare că își reformulează grupurile și își relocalizează trupele în suburbiile regiunii Donețk.”.
Armata rusă a declarat că își va reorienta eforturile militare în regiunea Donbas din estul Ucrainei.
Biden leagă creșterea prețului la gaze de invazia rusă în Ucraina
Președintele american, Joe Biden, a legat direct creșterea prețului la gazele americane de invazia președintelui rus, Vladimir Putin, în Ucraina.
În declarațiile făcute de la Casa Albă, Biden a declarat că, în SUA, benzina costă, în medie, aproximativ 4,20 sau 4,22 dolari pe galon, față de 3,30 dolari la începutul anului.
„Prețurile noastre cresc din cauza acțiunii lui Putin. Nu există suficientă ofertă. Iar concluzia este că, dacă vrem prețuri mai mici la benzină, trebuie să avem mai multă ofertă de petrol chiar acum”, a adăugat el.
Franța afirmă că linia de evacuare este „insuficientă” pentru a permite salvarea de la Mariupol
Coridorul de evacuare din Mariupol, convenit de oficialii ucraineni și ruși, anunțat joi, este „insuficient” pentru a permite salvarea civililor „în condiții adecvate”, a declarat Palatul Elysee.
„Cele câteva ore anunțate de autoritățile ruse nu sunt, de fapt, suficiente pentru a permite organizarea acestei evacuări în condiții adecvate”, a declarat Palatul Elysee.
Președintele francez, Emmanuel Macron, colaborase cu Turcia și Grecia pentru a organiza evacuarea civililor rămași în Mariupol. O sursă din cadrul Elysee a declarat pentru CNN, pe 29 martie, că aproximativ 170.000 de civili au rămas blocați în oraș.
UPDATE 20:00
Rusia blochează intrarea în UE a „liderilor de vârf”, ca răspuns la sancțiunile blocului comunitar
Rusia a anunțat, joi, că a blocat intrarea, în țară, a „liderilor de vârf” ai Uniunii Europene, într-o măsură reciprocă față de sancționarea de către blocul comunitar a cetățenilor și companiilor rusești.
Într-o declarație, Ministerul rus de Externe a precizat că, „pe bază de reciprocitate”, „extinde semnificativ lista reprezentanților statelor membre și instituțiilor UE cărora li se va interzice intrarea în Federația Rusă”.
„Restricțiile se aplică conducerii de vârf a UE, unui număr de comisari europeni și șefi ai organismelor militare ale UE, precum și majorității covârșitoare a membrilor Parlamentului European care au avansat politici antirusești”, se arată în declarație.
Ucraina nu va putea recolta sau exporta grâu în acest an
Este „destul de probabil” ca Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori de grâu din lume, să nu-și poată procesa recoltele sau să exporte grâu, în acest an, în urma invaziei rusești, a declarat, joi, o sursă de la Palatul Élysée.
Luptele în curs de desfășurare și pierderea forței de muncă din agricultură „fac ca orice recoltă și posibilitatea de a semăna [următoarea recoltă] să fie extrem de dificile”, a declarat sursa guvernamentală franceză.
Guvernul ucrainean a interzis exporturile pe produse cheie, inclusiv grâu, porumb, cereale, sare și carne, conform unei rezoluții a cabinetului care a fost adoptată la începutul acestei luni.
Președintele francez, Emmanuel Macron, va discuta, mâine, cu omologul său chinez, Xi Jinping, cu privire la stocurile de cereale, a precizat o sursă, adăugând că autoritățile americane rămân „foarte mobilizate” pentru a răspunde unei posibile penurii de alimente.
Presa rusă de stat: liderul separatist ordonă formarea unei administrații orășenești pentru Mariupol
Denis Pușilin, șeful Republicii Populare separatiste Donețk, a ordonat formarea unei administrații municipale pentru orașul ucrainean asediat, Mariupol, potrivit unui decret publicat, joi, pe site-ul șefului RPD, a relatat, joi, agenția de presă de stat rusă, TASS.
„O administrație locală a Republicii Populare Donețk urmează să fie formată în orașul Mariupol”, se arată în document, potrivit TASS.
UPDATE 19:00
Centrala Cernobîl a revenit în mâinile ucrainenilor
Centrala nucleară de la Cernobîl este, din nou, în mâinile Ucrainei, afirmă agenția nucleară a țării.
Un jurnalist de la Wall Street Journal, Yaroslav Trofimov, a postat, pe Twitter, un document ce pare a fi un acord ce ar înseamna că Rusia nu mai este responsabilă de centrala de la Cernobîl.
Trupele venite din Rusia au părăsit Cernobîl, a anunțat, joi, compania nucleară de stat din Ucraina.
În același timp, Rafael Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, a sosit, joi, la Kaliningrad, în Rusia, pentru discuții cu înalți oficiali, pentru a încerca să asigure siguranța instalațiilor nucleare din Ucraina.
„Directorul general al AIEA (Grossi) tocmai a sosit în Kaliningrad, Rusia, pentru discuții cu înalți oficiali ruși mâine dimineață (vineri – n.r.)”, a transmis AIEA pe Twitter.
O a doua instalație nucleară, Zaporizhzhia, în sud-estul Ucrainei, rămâne sub controlul trupelor rusești.
Premierul polonez este de părere că Rusia vrea să cucerească o treime din Ucraina „cât de curând”
Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a declarat, joi, că el crede că trupele rusești vor urmări să cucerească o treime din teritoriul Ucrainei „cât de curând”.
„Văd că trupele rusești se regrupează, se reorganizează. Cred că vor încerca, destul de curând, să înconjoare forțele ucrainene, în special, în regiunea Donbas. Și apoi, după ce vor fi capturat o treime din teritoriul Ucrainei, vor dori să negocieze din această… poziție foarte puternică”, a declarat premierul Poloniei, într-un interviu la CNN.
„Este timpul să renunțăm în sfârșit la ortografia sovietică învechită a orașelor noastre și să adoptăm forma ucraineană corectă. Recunoscători Japoniei și pentru că au făcut deja acest lucru și îi încurajez și pe alții să le urmeze”, a mai transmis Zelenski, într-un tweet.
„Am purtat discuții regulate cu președintele Consiliului European. Am discutat chestiuni esențiale pentru noi – procesul de negociere cu Rusia, perspectivele de restabilire a păcii, precum și mișcarea de aderare a Ucrainei la UE. Apreciez sprijinul din partea partenerilor și prietenilor noștri europeni!”, a scris, joi, președintele Zelenski pe contul său de Twitter.
Compania Disney va suspenda complet distribuția filmelor sale în cinematografele din Rusia începând cu 7 aprilie. Acest lucru va afecta atât proiectele străine ale studioului, cât și lansările din Rusia.
UPDATE 18:00
Președintele american Joe Biden urmează să anunțe eliberarea unui record de 1 milion de barili de petrol din stocurile strategice ale SUA în fiecare zi, în următoarele șase luni, în încercarea de a atenua creșterea prețurilor la combustibili în urma atacului asupra Ucrainei .
„După consultarea aliaților și partenerilor, președintele va anunța cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istorie, punând pe piață un milion de barili suplimentari pe zi, în medie, în fiecare zi, în următoarele șase luni. Amploarea acestei eliberări este fără precedent: lumea nu a avut niciodată o eliberare de rezerve de petrol la această rată de un milion pe zi pentru această perioadă de timp. Această lansare record va oferi o cantitate istorică de aprovizionare care va servi drept punte până la sfârșitul anului, când producția internă va crește”, a transmis Casa Albă.
Agence France-Presse raportează că Biden trebuia să prezinte detaliile într-un discurs mai târziu, joi. Lansarea va reduce utilizările anterioare ale stocului strategic anunțat de administrația Biden în tandem cu alte țări la 1 martie – după invazia rusă și, de asemenea, anul trecut, ca răspuns la creșterea inflației.
Ambasadorul SUA la ONU se va deplasa în Moldova și România pentru a se întâlni cu oficiali și refugiați ucraineni
Linda Thomas-Greenfield, ambasadorul SUA la ONU, intenționează să călătorească în Republica Moldova și România la începutul lunii aprilie pentru a se concentra asupra eforturilor de asistență a refugiaților ucraineni și a nevoilor umanitare „create de agresiunea și războiul Federației Ruse”, potrivit unui comunicat al misiunii americane.
În străinătate, în perioada 2-4 aprilie, Thomas-Greenfield se va întâlni cu refugiați ucraineni și va asculta experiențele directe ale acestora care fug de război, potrivit comunicatului.
Ea se va întâlni, de asemenea, cu organizații neguvernamentale partenere și cu agențiile ONU care lucrează pentru a ajuta populația de refugiați, precum și cu oficiali guvernamentali implicați în răspunsul umanitar.
Putin spune că țările „neprietenoase” trebuie să plătească în ruble pentru gaze sau contractele vor fi suspendate
Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat joi că, în conformitate cu un decret semnat recent privind comerțul cu gaze naturale cu „țări neprietenoase”, companiile vor trebui să aibă conturi în bănci rusești și să plătească contractele în ruble.
„Astăzi am semnat un decret care stabilește regulile pentru comerțul cu gaze naturale rusești cu așa-numitele state neprietenoase. Sugerăm ca contrapărțile din aceste țări să folosească o schemă foarte simplă și transparentă, pentru a cumpăra gaze rusești, acestea trebuie să deschidă conturi în ruble în bănci rusești, iar plățile trebuie să provină din aceste conturi”, a declarat joi Putin.
Noile reguli intră în vigoare începând cu 1 aprilie.
„Dacă aceste plăți nu sunt efectuate, vom considera acest lucru ca fiind o neexecutare din partea cumpărătorilor și acest lucru va duce la consecințe. Nimeni nu ne dă nimic pe gratis și nu suntem pe cale să fim caritabili”, a spus Putin, adăugând că vor fi suspendate contractele active.
UPDATE 17:00
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, joi, că Rusia trebuie să pună capăt războiului provocat, să își retragă trupele și să se angajeze în discuții „de bună credință”. Oficialul a spus, de asemenea, că NATO a încercat calea dialogului cu Rusia, dar Moscova a refuzat constant să discute.
În declarațiile privind raportul său anual pentru anul 2021, care acoperă toate aspectele activității Alianței pe parcursul anului trecut, secretarul general a declarat că NATO a avertizat în repetate rânduri că Rusia este pregătită să lanseze o invazie în toată regula în Ucraina.
„Ne-am pregătit pentru ce e mai rău, dar am lucrat din greu pentru ce e mai bine. Am depus toate eforturile pentru a angaja Rusia în dialog, dar Moscova ne-a refuzat în mod constant și, în cele din urmă, a decis să întrerupă legăturile diplomatice”, a spus Jens Stoltenberg.
Secretarul general a explicat că sprijinul pe termen lung acordat de NATO Ucrainei a însemnat că forțele ucrainene sunt acum mai mari, mai bine echipate, mai bine antrenate și mai bine conduse ca niciodată.
El a spus că Rusia încearcă acum să se regrupeze, să se reaprovizioneze și să își consolideze ofensiva din regiunea Donbas.
„Rusia trebuie să pună capăt acestui război fără sens. Să-și retragă toate trupele. Și să se angajeze în discuții cu bună credință”, a spus Jens Stoltenberg.
Marea Britanie aplică mai multe sancțiuni împotriva unor persoane și mass-media din Rusia
Marea Britanie a emis noi sancțiuni împotriva a 12 cetățeni ruși și două entități media, s-a anunțat joi.
Ministrul britanic de externe, Liz Truss, a declarat că sunt vizați „propagandiștii ruși și mass-media de stat care răspândesc minciuni și înșelăciuni cu privire la invazia ilegală a lui Putin în Ucraina”, informează CNN.
Printre ultimele persoane sancționate se numără celebrul prezentator de televiziune rus Serghei Brilev și șeful postului de televiziune Sputnik International Broadcasting, Anton Anisimov.
Brilev, care este, de asemenea, director adjunct al mass-mediei de stat Rossiya, este acuzat de guvernul britanic că s-a implicat activ în „propagarea dezinformării Kremlinului cu privire la invazia Rusiei în Ucraina”. Brilev a locuit anterior în Marea Britanie și nu va mai putea avea acces la niciunul dintre bunurile sale din Marea Britanie și nici nu va mai putea continua relațiile de afaceri, a precizat guvernul.
Primarul orașului ucrainean Cernihov a declarat că atacurile rusești asupra orașului său sunt de fapt în creștere, în ciuda promisiunii Rusiei că își va „reduce drastic” asaltul militar asupra Kievului și Cernihovului.
„De la promisiunile făcute de delegația rusă cu privire la reducerea intensității loviturilor în Kiev și Cernăuți, observăm de fapt o creștere a intensității bombardamentelor și a atacurilor cu mortiere. Iar în ultimele 24 de ore… spitalele noastre au primit 20 de răniți, și este vorba atât de militari, cât și de civili”, a declarat primarul Vladyslav Atroshenko pentru John Berman de la CNN, prin intermediul unui translator, în timpul unui interviu acordat dintr-un spital.
„Pacienții se află pe holul spitalului pentru că în prezent este cel mai sigur loc, departe de ferestre”, a spus el.
În timp ce trupele rusești se întorc spre graniță, loviturile de artilerie și atacurile cu mortiere sunt în creștere, a spus el, iar oficialii au văzut peste noapte mai multe avioane rusești traversând spațiul aerian ucrainean spre Cernihov.
UPDATE 16:00
Crucea Roșie anunță că se pregătește să faciliteze vineri trecerea în siguranță a civililor din Mariupol
Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) a declarat că se pregătește să faciliteze vineri trecerea în siguranță a civililor din orașul-port ucrainean asediat Mariupol.
„Echipele noastre se deplasează chiar acum cu articole de ajutor prepoziționate și cu provizii medicale pentru a fi gata să faciliteze trecerea în siguranță a civililor din Mariupol”, a precizat CICR într-un comunicat.
„Din motive de logistică și de securitate, vom fi pregătiți să conducem operațiunea de trecere în siguranță mâine, vineri, cu condiția ca toate părțile să fie de acord cu termenii exacți, inclusiv traseul, ora de începere și durata. Este extrem de important ca această operațiune să aibă loc. Viețile a zeci de mii de oameni din Mariupol depind de ea”, a adăugat CICR.
Oficialii ucraineni au declarat joi că un coridor de evacuare a fost convenit cu rușii.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa celui de-al 17-lea parlament internațional până la sfârșitul zilei de astăzi, în încercarea de a obține sprijin în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.
Descris joi de premierul australian Scott Morrison ca fiind un „leu al democrației”, Zelenski s-a adresat, de asemenea, unor trei instituții multilaterale – Consiliul European, G7 și NATO – iar în weekend a vorbit virtual la Forumul de la Doha.
Zelenski s-a adresat pentru prima dată în mod virtual Parlamentului European la 1 martie și se va adresa joi sesiunilor speciale ale parlamentelor australian, olandez și belgian.
A doua sa alocuțiune a avut loc în fața parlamentului britanic la 8 martie, urmând ca la fiecare câteva zile să se adreseze guvernelor următoarelor țări: Polonia, Canada, Statele Unite, Germania, Elveția, Israel, Italia, Franța, Japonia, Suedia, Danemarca și Norvegia.
Președintele rus Vladimir Putin i-a spus premierului italian Mario Draghi că nu sunt încă întrunite condițiile pentru o încetare a focului în Ucraina, a declarat Draghi joi, într-o conferință de presă, întrebat despre o convorbire telefonică cu Putin în ziua precedentă.
Draghi a mai spus că Putin i-a spus că actualele contracte de gaz rămân în vigoare și că firmele europene vor continua să plătească în euro și dolari, și nu în ruble.
Întrebat despre creșterea cheltuielilor pentru apărare în urma invaziei Rusiei în Ucraina, Draghi a declarat că Italia va atinge obiectivul NATO de a cheltui 2% din PIB pentru apărare în 2028, adăugând că acest lucru nu a fost contestat de membrii coaliției sale.
Cu toate acestea, Draghi a spus că viitorul document de prognoză economică al guvernului nu va preciza o creștere specifică a cheltuielilor pentru apărare.
UPDATE 15:00
Președintele Ucrainei s-a adresat parlamentului australian
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a adresat parlamentului australian prin videoconferință. Apelul său s-a bazat pe amenințarea la adresa securității globale în cazul în care Rusia nu este oprită în ambițiile sale împotriva Ucrainei.
„Nu am mai văzut așa ceva în lume, ca o țară să pornească un război împotriva unei țări vecine, declarând în mod deschis înrobirea sau distrugerea ei. Să nu lase nici măcar numele acelei națiuni. Să nu existe nici măcar vreo șansă pentru ca această națiune să trăiască liber”, a spus Zelenski.
Zelenski a continuat să avertizeze în mod special cu privire la amenințarea folosirii armelor nucleare.
„Nimeni nu poate spune că vreo parte a lumii [este în siguranță] de contaminarea radioactivă care va apărea dacă se vor folosi arme nucleare … O țară care folosește șantajul nuclear ar trebui să primească sancțiuni care să arate că un astfel de șantaj este distructiv pentru șantajist”, a declarat președintele ucrainean.
De asemenea, el a evocat spectrul națiunilor agresive încurajate de orice succes al Rusiei, spunând:
Dar cel mai îngrozitor lucru, dacă nu oprim Rusia acum, dacă nu o tragem la răspundere, atunci unele dintre țările lumii care așteptau cu nerăbdare un război similar împotriva vecinilor lor vor decide că astfel de lucruri sunt posibile și pentru ele. Soarta securității globale se decide acum.
UPDATE 14:00
Ministerul Apărării din Taiwan a înființat un grup de lucru pentru a studia tacticile războiului din Ucraina, inclusiv modul în care țara a reușit să reziste în fața Rusiei, și a discutat cu Statele Unite, potrivit unui raport recent al Reuters.
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu, și-a ridicat nivelul de alertă de la invazia rusă în Ucraina, temându-se că Beijingul ar putea face o mișcare similară pe insulă și de posibilul impact al războiului asupra gândirii militare chineze în Taiwan.
Printre subiectele pe care Taiwanul le urmărește se numără performanțele militare slabe ale Rusiei și rezistența Ucrainei, a spus el.
UPDATE 12:00
Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, se așteaptă la mai multe sancțiuni împotriva Rusiei. Aceasta se află în vizită în Lituania, dar a refuzat să spună ce se discută, informează Reuters.
Rubla rusă a revenit la valoarea de dinainte de război, în ciuda sancțiunilor occidentale asupra exporturilor și sistemelor financiare ale țării, informează The Guardian.
Moneda se tranzacționa joi dimineață la 75,5 pentru un dolar american, față de aproape 140 pentru un dolar la începutul lunii martie, când s-a prăbușit odată cu cea mai mare parte a sancțiunilor. De fapt, este mai bine decât pe 22 februarie, cu două zile înainte de invazie, când era la 80 pentru un dolar.
Rusia a consolidat moneda prin creșterea ratelor dobânzii la 20% – încurajând astfel investițiile în ruble – și prin impunerea de controale de capital, ceea ce înseamnă că oamenii nu pot schimba rublele cu alte monede.
Amenințarea Kremlinului de a-i obliga pe importatorii europeni de gaz, precum Germania, să plătească pentru livrările lor în ruble, ceea ce ar duce la creșterea valorii monedei, a fost, de asemenea, de ajutor. Și mai mult ajutor a venit din partea Chinei și a Indiei, care au crescut cantitatea de petrol rusesc pe care o cumpără datorită reducerilor generoase acordate de Moscova.
UPDATE 11:00
Ministerul rus al Apărării a anunțat joi o încetare a focului la nivel local pentru a permite evacuarea civililor din orașul portuar ucrainean Mariupol, aflat sub asediu, potrivit Agenției France-Presse.
Un coridor umanitar de la Mariupol la Zaporojie, controlat de Rusia, a fost deschis începând cu ora 10.00, a anunțat miercuri ministerul.
„Pentru ca această operațiune umanitară să reușească, propunem ca ea să se desfășoare cu participarea directă a Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați și a Comitetului Internațional al Crucii Roșii”, se arată în comunicatul ministerului.
Ministerul rus a cerut Kievului să garanteze „respectarea necondiționată” a încetării focului printr-o notificare scrisă adresată părții ruse, Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) și Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) înainte de ora 6.00, joi.
De asemenea, Moscova a cerut armatei ucrainene să se angajeze să asigure securitatea convoaielor de autobuze de-a lungul coridorului desemnat.
De asemenea, ministerul a declarat că a fost de acord cu o propunere a Kievului de a deschide în ultimele 24 de ore patru noi coridoare umanitare de la Mariupol la Zaporojie.
UPDATE 10:00
Turcia nu are de gând să își trimită militarii în Ucraina, a declarat ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu.
Ministerul chinez de Externe: China impune, ca represalii, restricții de viză pentru o serie de oficiali americani.
Informare din partea Ministerului rus al Apărării:
Forțele rusești au preluat controlul total asupra Zolotaya Niva, au traversat râul Kashlagach și și-au consolidat poziția avantajoasă, avansând 6 km în 24 de ore.
Forțele RPL, după ce au curățat Zhytlovka de militanți, au avansat 5 km și luptă la periferia orașului Kremenna.
Rachete de croazieră lansate din aer distrug bazele importante de combustibil din Dnipropetrovsk, Lisichansk, Chuguev și Novomoskovsk, de unde se aproviziona cu combustibil gruparea ucraineană din Donbas.
În timpul nopții, aviația rusă a lovit 52 de instalații militare ucrainene, inclusiv 4 posturi de comandă, 1 S-300 la sud de Izyum și 1 Buk-M1 lângă Kurakhovo, 2 MLRS, 1 depozit de rachete și arme de artilerie, 2 depozite de combustibil și 38 de fortărețe și zone de concentrare a echipamentelor militare.
În total, de la începutul operațiunii au fost distruse 124 de avioane și 77 de elicoptere ucrainene, 216 sisteme de rachete sol-aer, 341 de drone, 1.815 tancuri și alte vehicule blindate de luptă, 195 de lansatoare multiple de rachete și 762 de tunuri.
Federația Rusă a tras obuze cu fosfor în Maryinka, Krasnohorivka și Novomikhailivtsi din regiunea Donețk, a declarat șeful administrației regionale din Donețk, Pavlo Kyrylenko.
Spitalul a primit 11 răniți, dintre care patru erau copii.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov s-a întâlnit în China cu ministrul afgan de externe și a anunțat acreditarea primului diplomat taliban în Rusia.
Lavrov a declarat că „noua administrație afgană reușește, în general, să mențină statul pe linia de plutire”, iar principalul obstacol în calea recunoașterii guvernului de la Kabul rămâne „lipsa de reprezentare” a acestuia.
În opinia sa, comunitatea internațională ar trebui să coopereze cu noul guvern afgan, încurajând pașii în vederea recunoașterii acestuia.
Ambasada ucraineană negociază cu guvernul polonez închiderea completă a frontierei cu Belarus.
„Purtăm negocieri cu Ministerul Infrastructurii din Polonia, cu guvernul polonez, cu scopul de a închide complet frontiera dintre Polonia și Belarus – chiar dacă decizia nu va fi luată la nivelul Uniunii Europene”, a declarat ambasadorul ucrainean în Polonia, Andri Deshchytsia, într-un maraton televizat.
Negocieri similare au loc cu Lituania, Letonia și Estonia.
„Am cerut, de asemenea, acestor țări să își închidă în același timp frontierele cu Belarus și Rusia. Cred că, dacă se va lua o astfel de decizie, nu va trebui să așteptăm decizia Uniunii Europene – vom bloca complet orice livrare către Rusia”, a declarat Deshchytsia.
Sancțiunile impuse de țările occidentale împotriva Rusiei ar putea fragmenta sistemul financiar global și ar putea slăbi influența dolarului în cadrul acestuia, spune Gita Gopinath, primul director general adjunct al FMI.
Ucraina are nevoie de mult mai mult din partea partenerilor săi pentru a continua lupta, a declarat șeful OP, Andriy Yermak, pentru CNN.
„Așa cum a spus președintele, vom lupta pentru fiecare bucată de pământ al nostru. Luptăm pentru țara noastră, luptăm pentru toate democrațiile din lume. Pentru asta avem nevoie de arme. Volodimir Zelenski vorbește în mod constant despre acest lucru liderilor mondiali. Afirm, de asemenea, la nivelul meu, că trebuie să existe mult mai multe arme din partea partenerilor noștri pentru a continua lupta noastră. Victoria și sfârșitul războiului depind de aceasta. Trebuie să oprim acest lucru, pentru a ne salva orașele, oamenii și eroii”, a declarat Yermak.
El a menționat că, în loc de cuvinte de susținere, Bankova se așteaptă la acțiuni mai active.
Nu există o implementare deplină a rezultatelor discuțiilor de la Istanbul între Rusia și Ucraina – afirmă ministrul turc de externe.
Çavușoğlu a declarat că a vorbit cu Lavrov și Kuleba pe 30 martie pentru a aranja întâlnirea lor. El a adăugat că reuniunea miniștrilor de externe ar putea avea loc în următoarele două săptămâni.
Americanii au mai multă încredere în Zelensky decât în Biden
Potrivit unui sondaj realizat de Pew Research Center, 72% dintre cetățenii americani susțin politicile lui Zelenski.
Emmanuel Macron se află pe locul al doilea (55%), iar Olaf Scholz pe locul al treilea (53%). Biden are o susținere de doar 48%.
Concluzia este simplă și arată criza profundă a omului de rând american: nu numai că nu-și crede propriul președinte, dar îl crede și pe Zelensky, eternul mincinos. Sprijinul pentru Putin este, de asemenea, extrem de scăzut în SUA, dar extrem de ridicat în Rusia, de aproximativ 82%.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut noi sancțiuni împotriva Rusiei în timpul unui discurs virtual în parlamentul australian joi.
„Distanța dintre țara noastră este mare, dar nu există distanță a brutalității rușilor față de pământul nostru ucrainean”, a declarat Zelenski.
Zelenski a avertizat asupra marilor implicații asupra securității globale dacă Rusia nu va fi oprită și a vorbit, de asemenea, despre ceea ce va urma după război, făcând apel la națiuni și companii să investească în restaurarea Ucrainei. Zelenski a vorbit în mod special despre dezvoltarea porturilor și orașelor de la Marea Neagră și despre reconstruirea sectorului naval.
Australia s-a angajat apoi să ofere „o asistență militară defensivă suplimentară de 25 de milioane de dolari australieni pentru forțele armate ucrainene”.
Într-o declarație anterioară, premierul australian Scott Morrison i-a răspuns lui Zelenski – pe care l-a numit „leu al democrației” – pentru a exprima solidaritatea țării sale.
„Suntem alături de dumneavoastră, domnule președinte, și nu suntem alături de criminalul de război de la Moscova, domnule președinte. Îl cunosc pe acest om. Îl cunoașteți pe acest om. Îl cunoaștem, domnule președinte. Și îi cunoaștem regimul. L-am văzut dezlănțuind orori de nedescris împotriva copiilor voștri, a spitalelor și a adăposturilor voastre„, a declarat Morrison.
Australia a impus sancțiuni asupra a peste 500 de persoane și entități rusești, inclusiv oligarhi cu legături strânse cu președintele Vladimir Putin, precum și asupra Ministerului rus de Finanțe.
Totodată, Australia a oferit ajutor militar și umanitar Ucrainei și a anunțat, de asemenea, o interdicție privind exporturile de alumină și minereu de aluminiu către Rusia. Rusia se bazează pe Australia pentru aproape 20% din nevoile sale de alumină, potrivit guvernului australian.
Președintele Osetiei de Sud a declarat că republica se consultă cu Rusia cu privire la un referendum pentru a deveni parte a Federației Ruse.
UPDATE 09:00
De la începutul războiului, 987 de copii s-au născut la Kiev. Datele sunt citate de primăria capitalei.
Printre nou-născuți se numără 534 de băieți, 453 de fete și 25 de gemeni.
În următoarele zile, sunt probabile lupte grele în apropiere de Kiev. Aceasta este prognoza oferită de serviciile secrete britanice.
„Forțele rusești continuă să dețină poziții la est și vest de Kiev, în ciuda retragerii unui număr limitat de unități. Este posibil ca lupte violente să izbucnească la periferia orașului în zilele următoare”, se arată în raport.
Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei: Rusia are în vedere formarea unor autorități de ocupație în teritoriile ocupate temporar.
Potrivit sursei, în Belarus a fost detectată mișcarea vehiculelor militare rusești.
De asemenea, starea morală și psihologică a trupelor rusești pentru a participa la operațiuni de luptă rămâne scăzută și tinde să se deterioreze.
Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei relatează că forța aeriană ucraineană a lovit șapte ținte aeriene în ziua precedentă – patru avioane, UAV-uri și două rachete de croazieră.
Forțele armate ucrainene lansează contraatacuri de succes în anumite zone.
În regiunea Kiev, multe facilități, inclusiv clădiri rezidențiale, sunt minate pe teritoriile care au fost abandonate de armata rusă.
În Ucraina se înregistrează în medie 4,5 mii de cazuri de coronavirus în zilele lucrătoare. Șeful Ministerului Sănătății, Victor Liașko, a declarat acest lucru într-un interviu pentru RBC-Ucraina.
Potrivit acestuia, până la 27 martie, 4.038 de pacienți cu coronavirus au fost internați în spitale:
„Sunt date de la acele spitale de la care este posibil să se obțină statistici. Pentru că este dificil să faci acest lucru acolo unde există lupte”, atransmis ministrul ucrainean al Sănătății, Victor Liașko.
Lyashko a adăugat că în Ucraina, în ciuda războiului, vaccinarea continuă, inclusiv a treia doză.
Pierderi ale corpului militar rusesc. Date de la Statul Major General al Ucrainei:
- Forțele speciale – 17500
- Rezervoare – 614
- Vehicule blindate de luptă – 1.735
- Sisteme de artilerie – 311
- ECCVS – 96
- Arme de foc – 54
- Aeronave – 135
- Elicoptere – 131
- Vehicule cu motor – 1201
- Nave/autoturisme – 7
- Cisterne cu PMD – 75
- UAV-uri tactice – 83
- Vehicule speciale – 22
- Vehicule de lansare multiplă/lansatoare de transport – 4.
SUA nu sunt încă pregătite să vorbească despre garanții de securitate pentru Ucraina
Casa Albă, ca și până acum, afirmă că Biden nu intenționează să ia decizii care ar putea duce la o confruntare militară directă între Washington și Moscova.
„El nu va lua decizii care ar putea duce la un conflict direct între armata americană și cea rusă„, a declarat purtătoarea de cuvânt a administrației prezidențiale americane, Kate Bedingfield.
Despre activitatea coridoarelor umanitare
Guvernul ucrainean a confirmat că este pregătit să ofere acces la coridorul umanitar din Mariupol în tranzit prin orașul Berdyansk.
Ruta spre Mariupol este deservită de 45 de autobuze. Un număr de 28 de autobuze trebuie să fie lăsate să treacă prin punctul de control rusesc din Vasilivka, în timp ce 17 autobuze au plecat deja din Zaporojie.
Pe drumul spre Zaporojie. Oamenii se pot alătura convoaielor umanitare de la Mariupol și Melitopol cu mijloace de transport proprii.
Irina Vereșciuk cu privire la funcționarea planificată a coridoarelor umanitare la 31 martie: Un coridor umanitar de la Mariupol cu tranzit prin Berdyansk se deschide pe 31 martie.
Potrivit acesteia, patruzeci și cinci de autobuze de evacuare sunt în curs de expediere.
Coridoarele de evacuare umanitară și de livrare vor funcționa, de asemenea, în următoarele direcții:
Melitopol – Zaporojie
Energodar – Zaporojie
UPDATE 08:00
Peste noapte, au continuat lucrările de înlăturare a dărâmăturilor clădirii Administrației Regionale de Stat din Mykolayiv, care a fost distrusă de o rachetă inamică.
Până la 31 martie, ora 07:00, 16 persoane au murit (salvatorii au recuperat 15 cadavre de sub dărâmături, o persoană a murit la terapie intensivă).
Surse Reuters din Rusia au explicat esența schemei de plată a gazelor în ruble pe care Putin i-a propus-o cancelarului german Olaf Scholz.
„Se schimbă doar moneda de plată, moneda contractului nu se schimbă. De exemplu, pentru tranzacțiile încheiate în euro, plata ar trebui să se facă la cursul oficial de schimb rubla-euro stabilit de Banca Centrală a Rusiei, a declarat sursa apropiată negocierilor. Plata se face prin intermediul Gazprombank. Plata se efectuează în echivalentul în ruble la data de decontare convenită în prealabil”, a declarat una dintre surse.
În Dergachy, administrația orașului a fost complet distrusă, ca urmare a bombardamentelor rusești.
„Orașul este bombardat în mod constant. Chiar și acum când vorbim cu dumneavoastră, orașul continuă să fie bombardat”, a spus șeful comunității Viaceslav Zadorenko.
Șeful serviciilor de informații militare ale Franței, generalul Eric Vido, va fi demis în curând pentru că nu a prevăzut o invazie pe scară largă a Ucrainei, a anunțat ziarul francez „Le Figaro”, citând o sursă militară.
Din cauza eșecului său de a evalua amenințarea invaziei, Eric Vido a fost acuzat că este „subcalificat”.
El a fost numit șef al serviciilor de informații în vara anului trecut, iar înainte de asta a fost șeful forțelor pentru operațiuni speciale.
ONU a primit dovezi privind utilizarea, de către armata rusă, a munițiilor cu dispersie în Ucraina.
Casa Albă a transmis că SUA analizează opțiuni pentru sancțiuni mai dure împotriva Rusiei.
ONU a numit componența comisiei care va investiga crimele de război din Ucraina.
Comisia ONU va colecta și analiza materiale despre ceea ce se întâmplă în Ucraina și va fi alcătuită din:
▪️ fostul judecător al Curții Europene a Drepturilor Omului, Erik Mese din Norvegia, Jasminka Cumhur, comisar pentru drepturile omului în Bosnia și Herțegovina.
▪️ Raportorul special al ONU, Pablo de Greiff (Columbia).
Comisia a fost înființată pentru un mandat provizoriu de un an. Membrii săi trebuie să „investigheze toate presupusele încălcări, atât ale drepturilor omului, cât și ale dreptului internațional umanitar, precum și infracțiunile conexe în contextul agresiunii împotriva Ucrainei de către Federația Rusă”.
Un raport scris cuprinzător va fi prezentat la cea de-a 52-a sesiune a ONU din martie 2023.
Șeful echipei ucrainene de negociere cu Rusia, David Arahamia, a declarat că o țară „bună” a garantat că este de acord cu termenii tratatului internațional de garanții de securitate pentru Ucraina, iar alte câteva țări sunt în curs de a fi de acord.
„Ei sunt puțin confuzi de acest tip de mecanism de activare fără compromisuri după 72 de ore. Dar vă explicăm de ce. Am putea să luăm cu plăcere o copie a articolului 5 al NATO dacă nu am fi avut un război acum și nu am fi avut această experiență amară”, spune el
UPDATE 07:00
Prim-ministrul australian Scott Morrison a declarat că țara impune o taxă de 35% pentru toate bunurile importate din Rusia și Belarus.
Războiul din Ucraina intră într-o „perioadă decisivă”, pe măsură ce forțele rusești își reorientează eforturile, iar Putin devine din ce în ce mai disperat. Senatorul american Angus King a declarat acest lucru într-un comentariu pentru CNN
Casa Albă: Biden nu va lua decizii privind asistența militară pentru Ucraina care să ducă la o confruntare militară directă a SUA cu Rusia.
Federația Rusă are în vedere înființarea unor autorități de ocupație în teritoriile ocupate temporar. Potrivit informațiilor disponibile, pe teritoriul Federației Ruse sunt recrutați polițiști, procurori și judecători, care vor fi trimiși pe teritoriul Ucrainei în viitor.
Un depozit de petrol din Lysychansk, regiunea Luhansk, a fost atacat în seara zilei de 30 martie.
Zelenski i-a rechemat pe ambasadorii ucraineni din Maroc și Georgia pentru că au refuzat să ajute Ucraina.
UPDATE 06:00
Tensiunile sunt în creștere între Putin și ministrul rus al apărării, Serghei Shoigu, a relatat The New York Times, citând oficiali americani familiarizați cu rapoartele serviciilor de informații. Motivul tensiunii este slaba conștientizare de către Putin a realității ofensivei în Ucraina.
Slovacia a transmis Rusiei să își retragă 35 dintre diplomații săi din țară.
UPDATE 05:00
O succesiune de explozii a fost auzită la Kiev.
Comisia Europeană pregătește noi sancțiuni împotriva Rusiei. Noul pachet de sancțiuni ar putea fi gata chiar săptămâna viitoare.
Invadatorii părăsesc teritoriul centralei nucleare de la Cernobîl în direcția Belarus.
UPDATE 04:00
Invadatorii au doborât din greșeală unul dintre avioanele lor, a declarat Jeremy Flemming, șeful serviciilor de informații britanice.
Ocupatorii folosesc aeroportul din Brest din Belarus pentru a bombarda Ucraina.
UPDATE 03:00
Agenția ONU pentru Refugiați nu poate contacta o parte din personalul său din Mariupol.
Referendumul de neutralitate al Ucrainei ar putea dura cel puțin un an, a spus Arakhamia. Șeful delegației ucrainene la discuțiile cu Rusia, David Arakhamia, a declarat miercuri într-un interviu TV că, pentru a abandona cursul aderării la NATO, Ucraina trebuie să organizeze un referendum, iar organizarea sa va dura cel puțin un an.
Șeful informațiilor militare franceze a demisionat din cauză că n-a crezut într-un atac al Rusiei în Ucrainei, anunță presa franceză.
Zelenski a creat opt noi administrații militare în regiunea Donețk, bazate pe așezări individuale din regiune.
UPDATE 02:00
Diplomații americani și europeni au susținut prima întâlnire a Dialogului la nivel înalt privind Rusia, discutând noi pași pentru izolarea economiei ruse, a declarat Departamentul de Stat.
Angajații ucraineni au apelat la compania-mamă după ce rușii au bombardat filiala Leroy Merlin din Kiev, ucigând 8 angajați.
Anchetatorii ONU investighează 24 de cazuri de posibilă utilizare de către Rusia a munițiilor cu dispersie.
UPDATE 01:00
Statul Major ucrainean: Rusia se pregătește să organizeze un „referendum” în regiunea Herson.
Ucraina a primit din SUA primele 6 transporturi de arme împotriva tancurilor, aeronavelor și rachetelor, a spus urtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
Rușii au tras într-o zonă rezidentiala și au deteriorat conducta de gaz din Harkov. Orașul a fost iluminat de strălucirea incendiului timp de câteva ore
Ucraina negociază cu Polonia închiderea completă a graniței cu Belarus, a spus ambasadorul Deshchytsia.
Armata ucraineană a recăpătat controlul asupra satelor Orlove, Zagradivka și Kochubeivka din regiunea Herson.
Generalul rus din ambasada DC a fost expulzat din corpul de ofițeri militari de vârf din Washington, conform CNN.
UPDATE 00:00
Ucraina trimite cea mai recentă listă de dorințe Congresului, inclusiv drone, consumabile medicale și reparații de echipamente, conform CNN.
Rusia a deschis 14 centre de recrutare în multe orașe, inclusiv în Damasc și în Alep.
BBC: Voluntarii sirieni sunt gata să lupte în Ucraina pentru 7 mii de dolari.
Trupele rusești nu dețin controlul total asupra orașului Izyum din regiunea Harkov, luptele au loc la sud de oraș.
S&P exclude obligațiunile Rusiei și Belarusului din 11 indici, a spus agenția.
Șeful delegației ucrainene, la discuțiile cu Rusia, David Arahamiya, a declarat că negocierile vor fi reluate încă de la 1 aprilie în format online.
Germania este posibil să acorde garanții de securitate Ucrainei în caz de agresiune.
Yury Ignat, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Forțelor Aeriene, a vorbit despre modul în care armata ucraineană luptă împotriva atacurilor aeriene rusești.
Ucraina negociază cu Polonia închiderea completă a frontierei cu Belarus, a spus ambasadorul Deshchytsia.
Rusia nu mai controlează Hersonul, conform Pentagon.
Ucraina cere Canadei și altor țări partenere să furnizeze arme.
Trupele ruse sunt „foarte, foarte aproape” de centrul Mariupolului, spune Pentagonul.
Șeful GCHQ, citat de The Guardian: Trupele ruse „au doborât accidental propriile aeronave și au refuzat să execute ordinele”
WSJ, citând surse: Casa Albă cere sancțiuni de la Trezoreria SUA împotriva Kaspersky Lab, dar Trezoreria se teme de consecințele acestora.
Reuters: Indicii bursieri americani au întrerupt o serie de patru zile de creșteri, pe fondul „semnelor tot mai slabe de progres în negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia”.
20 de milioane UAH au fost adunate la un concert vedetă în Marea Britanie pentru Ucraina.
În Harkov, exploziile continuă.
O serie de mass-media, inclusiv AFP și Al Arabiya, care citează o sursă din Pentagon, relatează că trupele rusești au început să părăsească teritoriul centralei nucleare eșuate de la Cernobîl și se retrag pe teritoriul Belarusului. Sursa citată spune că: „Noi credem că pleacă. Nu pot să vă spun că au plecat cu toții”.
„Există un proces de negociere în curs de desfășurare. Dar, deocamdată, acestea sunt doar vorbe. Până acum, fără niciun fel de precizări. Există și alte cuvinte – despre presupusa retragere a trupelor rusești din Kiev și Cernăuți. Știm că aceasta nu este o retragere, ci o consecință a expulzării ocupanților de către apărătorii noștri. În același timp, inamicul își adună trupe pentru noi lovituri în Donbas. Dar ne-am pregătit pentru asta. Noi nu credem pe nimeni, nu credem în cuvinte frumoase. Și nu vom renunța la nimic”, a spus Zelenski.