• Joe Biden își justifică retragerea din cursa pentru Casa Albă.
  • Biden a făcut anunțul retragerii din izolare, de la locuința sa din Delaware.
  • Kamala Harris are sprijinul lui Biden și al democraților pentru a obține nominalizarea.
  • Biden: „A fost onoarea vieții mele să fiu Președinte, dar Democrația noastră e în pericol
  • Biden: „Venerez acest Birou, dar îmi iubesc țara mai mult”
  • Biden: „America trebuie să aleagă între a merge înainte și înapoi, între speranță și ură, între uniune și diviziune”
  • Biden: „Este timpul pentru o voce tânără”.
  • Biden: „Cel mai bun mod de a merge înainte este prin predarea ștafetei”.

UPDATE 03:00 – Biden își începe discursul istoric

„Dragi americani, ma adresez vouă din Biroul Oval.

Președinții SUA ne-au demonstrat că președinții nu sunt regi. Mi-am petrecut toată viața servind America. Dar democrația e mai importantă decât orice titlu. Mi-am găsit puterea și bucuria servind poporul american. Dar nu este despre mine. Este despre tine, despre familiile voastre, despre viitor. Este timpul pentru voci proaspete, da, voci tinere.

Regii și dictatorii nu conduc. Poporul o face. America trebuie să aleagă între a merge înainte și înapoi, între speranță și ură, între uniune și diviziune.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Nimic, nimic nu poate interveni în democrația noastră. Nici măcar ambiția personală. De aceea am decis să mă retrag. În următoarele 6 luni, îmi voi continua atribuțiile de Președinte.

Este un moment critic la adresa democrației noastre. Cel mai bun mod de a merge înainte este prin predarea ștafetei.

Îl vom opri pe Putin. Vom păstra NATO puternică. Vom aduce ostaticii înapoi din Gaza.

Suntem cea mai puternică economie din lume.

Îi mulțumesc Kamalei Harris. E puternică, e capabilă, a fost cea mai bună parteneră pentru mine în conducerea țării. Acum, decizia e la voi, poporul american.

Dacă ne vom păstra Republica este acum în mâinile voastre. A fost cea mai mare onoare din viața mea să fiu Președintele vostru. Am fost trup și suflet pentru țara noastră. Istoria e în mâinile voastre. Puterea este în mâinile voastre. Să ne amintim cine suntem. Suntem Statele Unite ale Americii. Nimic nu este peste capacitățile noastre. Deci să o facem împreună. Să ne păstrăm democrația”.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Joe Biden ține primul său discurs după retragerea din cursa prezidențială, la ora 03:00 dimineața, ora României.

Biden s-a întors ieri la Casa Albă după ce și-a petrecut timpul la locuința sa din Delaware, în izolare, recuperându-se după ce a fost bolnav câteva zile de COVID. Tot din Delaware a făcut și marele anunț că se retrage, în urma presiunilor tot mai mari din partea democraților.

Potrivit unui extras CNN, Biden va vorbi despre „predarea ștafetei” către Kamala Harris.

„Apărarea democrației este mai importantă decât orice titlu. Îmi găsesc puterea și bucuria lucrând pentru poporul american. Dar această sarcină sacră de a perfecționa uniunea noastră nu este despre mine. E despre tine. Despre familiile voastre. Despre viitorul tău. Este vorba despre „Noi oamenii”, ar urma Biden să spună în discursul său, potrivit CNN.

Citește și