• Dezbaterea viceprezidențială dintre JD Vance și Tim Walz are loc pe 1 octombrie la ora 9 P.M. ET ( ora 04:00, ora României), fiind singura dezbatere programată înainte de alegerile din noiembrie.
  • Dezbaterea are loc la Studio 45 de la CBS Broadcast Center, situat în cartierul Hell’s Kitchen din Manhattan.
  • Dezbaterea va fi moderată de Norah O’Donnell și Margaret Brennan.
  • Evenimentul va dura 90 de minute, va fi găzduit de CBS News în New York și nu va avea public în studio.
  • Ambii candidați sunt relativ noi pe scena politică din SUA, Vance fiind ales în 2022, iar Walz fiind mai puțin cunoscut în afara Minnesota.
  • Un sondaj recent sugerează că Walz este mai bine văzut de alegători decât Vance, ceea ce ar putea influența dinamica dezbaterii.

UPDATE 07:30

Alegătorii care au urmărit dezbaterea de marți dintre candidații la funcția de vicepreședinte Tim Walz și JD Vance au plecat cu opinii mai pozitive despre amândoi, potrivit unui sondaj CNN al observatorilor dezbaterii realizat de SSRS, ambii bărbați fiind considerați de o majoritate a audienței ca fiind calificați pentru a-și asuma președinția dacă va fi necesar.

59% dintre cei care au urmărit dezbaterea au declarat că au o părere favorabilă despre Walz, în timp ce doar 22% îl consideră nefavorabil – o îmbunătățire față de cifrele sale deja pozitive în rândul acelorași alegători înainte de dezbatere (46% favorabil, 32% nefavorabil).

Cei care au urmărit dezbaterea au avut o părere aproximativ neutră despre Vance după dezbatere: 41% l-au evaluat favorabil și 44% nefavorabil. Aceasta este, de asemenea, o îmbunătățire față de imaginea lor despre Vance înainte de dezbatere, când ratingurile sale în rândul acestui grup au fost profund sub apă (30% favorabil, 52% nefavorabil).

Recomandări

NOUL PROGRAM DE GUVERNARE
DEZVĂLUIRILE PAPEI
COMISIA CONTRA TIKTOK
DIN TEXAS, SPRE MARTE
VINE BRADUL LA TINE
STARMER SPRIJINĂ UCRAINA

UPDATE 06:11

Walz a vorbit cu aproximativ 2 minute mai mult decât Vance în timpul dezbaterii.

Senatorul JD Vance a vorbit timp de aproximativ 38 de minute și 59 de secunde în total, în timp ce guvernatorul Tim Walz a vorbit aproximativ 40 de minute și 42 de secunde.

UPDATE 06:09

Susie Wiles și Chris LaCivita, co-managerii de campanie ai lui Donald Trump, au lăudat performanța lui JD Vance în dezbatere și au spus că a demonstrat „de ce președintele Trump l-a ales ca partener de candidatură”.

UPDATE 05:50

Echipa lui Vance sărbătorește deja performanța sa în dezbaterea cu Tim Walz, scrie CNN.

Scopul lui Vance a fost să se prezinte ca fiind „mai calm” și „mai controlat” decât imaginea „câinelui de atac” pe care a îmbrățișat-o până acum în campania electorală, forțându-l în același timp pe guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, să meargă în apărare.

Oameni apropiați lui Vance au spus pentru CNN că republicanii văd dezbaterea ca pe o mare „reușită”.

UPDATE 05:47 – DEZBATEREA S-A ÎNCHEIAT

UPDATE 05:45 – J.D. VANCE FACE COMENTARIILE FINALE

În remarcile sale finale, senatorul J.D. Vance a spus că „fiecare american, fie că este bogat sau sărac, merită să aibă nevoile de bază satisfăcute”.

„Cred că, indiferent dacă ești bogat sau sărac, ar trebui să poți să-ți permiți o casă, ar trebui să poți trăi în cartiere sigure. Nu ar trebui să avem comunități inundate cu fentanil – dar asta a devenit mai greu, din cauza politicilor lui Kamala Harris”, a spus Vance.

El a mai menționat că Harris a făcut multe promisiuni despre ceea ce va face „în prima zi” ca președinte.

„Ea a fost vicepreședinte trei ani și jumătate. Prima zi a fost acum 1.400 de zile, iar politicile ei au înrăutățit aceste probleme”, a spus el.

Nu prea am vorbit despre energie. Îmi amintesc când nu aveam bani de căldură. Și cred, în calitate de om care aspiră să vă fie vicepreședinte, că toți merităm să avem bani de căldură. Fie că ești sărac sau bogat, meriți căldură, meriți o casă. Politicile Kamalei Harris au înrăutățit lucrurile. Eu cred că avem cea mai frumoasă și bună țară din lume. Și cei mai minunați oameni, dar care nu-și pot trăi visul american cu leadership-ul defect pe care îl avem.

Avem nevoie de schimbare, avem nevoie de o nouă direcție, avem nevoie de un președinte care a mai făcut asta o dată înainte – și a făcut-o bine. Vă rugăm să votați pentru Donald Trump”, a concluzionat Vance.

UPDATE 05:43 – TIM WALZ FACE COMENTARII FINALE

Guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, și-a folosit remarcile de încheiere pentru a promova coaliția pe Kamala Harris a construit-o: „Sunt la fel de surprins ca oricine din această coaliție pe care a construit-o Kamala Harris, de la Bernie Sanders la Dick Cheney la Taylor Swift”, a spus Walz.

Coaliția, a subliniat el, reprezintă optimismul că „politica noastră poate fi mai bună decât este” și că „libertatea înseamnă cu adevărat ceva”.

„Nu libertatea guvernului de a fi în dormitorul tău sau sala de examen, ci libertatea de a face alegeri despre tine”, a adăugat Walz.

Vă mulțumesc tuturor. Contează că sunteți aici. Contează democrația. Am putea avea o țară mai bună printr-o economie de oportunități. Că să mergem înainte. Știm cu toții cine este Donald Trump. J.D. Vance a spus clar în această seară că va susține politicile lui Donald Trump. Kamala Harris ne va aduce o politică a bucuriei, o politică pentru clasa mijlocie. Vă cer umil votul pe 5 noiembrie”, a concluzionat coechipierul Kamalei Harris.

UPDATE 05:40 – PAUZĂ

UPDATE 05:36 – DEMOCRAȚIE

Tim Walz îl întreabă pe Vance dacă Trump a pierdut sau nu alegerile în 2020. Vance evită să răspundă, spune că se concentrează pe „viitor”, dar că „într-adevăr, au fost niște probleme în 2020”.

UPDATE 05:26 – DEMOCRAȚIE

Întrebare: Veți contesta rezultatul alegerilor din acest an, chiar dacă fiecare guvernator va certifica rezultatul?

J.D. Vance: „Trebuie să ne dăm seama cum vom rezolva inflația cauzată de Harris, și pe asta ne concentrăm. Dar Trump a spus că au fost niște probleme în 2020, iar noi trebuie să aducem în discuție aceste probleme în spațiul public – asta a spus Trump. Ce s-a întâmplat în 2020? Biden a devenit președinte, Trump a părăsit Casa Albă. Asistăm într-adevăr o amenințare la adresa democrației. Cred că ne confruntăm cu amenințări mai mari, inclusiv politicile Kamalei Harris”.

Tim Walz: „Hai să spunem povestea adevărată. Donald Trump a refuzat să recunoască faptul că a pierdut alegerile. Polițiștii au fost bătuți la Capitoliu în acea zi. Lucrez cu copiii, știu că uneori tot ce vrei e să câștigi. Dar nu e cazul când vorbim de democrație, când miza e atât de mare. Trump e o amenințare la adresa democrației. Cuvintele unui președinte contează. Oamenii aud. Să refuzi rezultatul alegerilor și transferul pașnic al puterii, e ceva ce nu s-a mai întâmplat înainte în istoria SUA”.

J.D. Vance: „Trebuie să ne amintim că Hillary Clinton a spus în 2016 că alegerile au fost furate. Dacă încerci să spui că asta e o problemă pe care o au doar republicanii…”.

UPDATE 05:20 – CONCEDIU PLĂTIT / ÎNGRIJIREA COPIILOR

Vance a fost întrebat cât concediu familial plătit ar trebui să fie obligatoriu și cum ar aborda o administrație Trump-Vance această problemă. Vance a spus că națiunea ar trebui „să aibă un model de îngrijire familială care să facă posibilă alegerea”.

Senatorul din Ohio a declarat că familiile au nevoie de flexibilitate și a spus că motivul pentru care îngrijirea copiilor este atât de scumpă în prezent este pentru că mult prea puțini oameni oferă acest serviciu.

Vance a spus că vorbește despre acest subiect „foarte personal” deoarece este căsătorit cu o „avocată corporatistă foarte, foarte strălucită”. Ea a avut acces la concediu familial plătit pentru că lucra pentru o companie mare, dar mulți nu au această opțiune.

Vance a spus că crede că SUA ar putea face „mult mai bine” decât să fie singura națiune bogată fără concediu familial plătit.

Întrebat același lucru, Walz a spus că „este negociabil”, sugerând că ar putea fi de competența Congresului să decidă.

Walz a spus că concediul familial plătit este benefic pentru familii deoarece „oferă copilului un start mai bun”.

UPDATE 05:16 – IMIGRANȚI / ECONOMIE

Vance a spus că imigranții care se află ilegal în țară cresc costul locuințelor în SUA, dând vina pe Kamala Harris:

„Avem creșteri masive ale prețurilor locuințelor, alături de creșteri masive ale populațiilor de străini ilegali sub conducerea lui Kamala Harris. Kamala Harris nu candidează ca nou venită în politică. Ea este vicepreședintele în exercițiu. Dacă dorește să pună în aplicare toate aceste politici pentru a face locuințele mai accesibile, o invit să folosească biroul pe care poporul american i l-a dat deja, nu să stea degeaba și să facă campanie, în timp ce americanii consideră că visul american de a avea o locuință nu este accesibil”.

Senatorul din Ohio a spus că costul gazului a dus și la o creștere a prețurilor:

Vance a fost întrebat despre planul lui Trump de a „sechestra” terenurile federale pentru a construi mai multe case. Candidatul republican a reiterat că există terenuri aflate în proprietatea guvernului care sunt nefolosite. „Ar trebui să construim în această țară. Avem o mulțime de teren care ar putea fi folosit”, a spus el.

UPDATE 05:10 – ARME

J.D. Vance a spus că, pentru a rezolva problema împușcăturilor în masă din școli, SUA trebuie să lucreze din greu la securitatea frontierei și la consolidarea siguranței în școli.

„Trebuie să facem „încuietori” mai puternice, trebuie să facem ferestre mai puternice și, bineînțeles, trebuie să creștem numărul ofițerilor”, a spus Vance, adăugând că nu există nicio cale de a „flutura o baghetă magică” care să-i facă „pe oamenii răi cu arme să dispară”.

„Știm, din păcate, că mulți copii vor experimenta această epidemie teribilă de violență cu arme și, desigur, inimile noastre se îndreaptă către familiile care sunt afectate de aceste lucruri teribile și trebuie să îndreptăm lucrurile”, a spus Vance.

UPDATE 04:59 – ARME

Întrebare: Dacă părinții ar fi trași la răspundere penală, ar reduce cazurile de împușcături în masă în școli?

Răspunzând la întrebare, republicanul JD Vance a cerut mai multă „securitate școlară”.

J.D. Vance: „Vreau să vorbesc în calitate de tată a 3 copii frumoși. Cu siguranță am încredere în autoritățile locale de aplicare a legii și în autoritățile locale pentru a lua aceste decizii. Cred că, în unele cazuri, răspunsul va fi da, iar în unele cazuri răspunsul va fi nu.

Probabil că și eu și Tim Walz suntem de acord că trebuie să rezolvăm această epidemie a violenței. Avem nevoie de o lege bipartizană. Am văzut că, din cauza Kamalei Harris, numărul armelor care intră în SUA a crescut, odată cu infiltrarea cartelurilor mexicane”.

Vance a vorbit apoi despre „armele de foc obținute ilegal” și a atacat politicile de frontieră ale Kamalei Harris. Vance a mai spus că trebuie să existe mai multă securitate în școli.

Răspunzând la aceeași întrebare, Walz a reiterat că este un vânător și deține arme, la fel ca și Harris.

Înțelegem că al doilea amendament este acolo, dar prima noastră responsabilitate este ca copiii noștri să-și dea seama de asta”, a spus Walz.

„Uite, am un fiu de 17 ani și el a asistat la o împușcătură într-un centru comunitar jucând volei. Aceste lucruri nu te părăsesc”, a spus Walz.

După acest comentariu, Vance și-a exprimat condoleanțele pentru tragedia la care a asistat fiul lui Walz.

„Îmi pare rău pentru asta”, a spus Vance.

Walz și-a prezentat activitatea din Minnesota în privința violenței cauzate de arme, iar datele arată îmbunătățiri și legi în vigoare.

„Kamala Harris, ca procuror general, s-a implicat în rezolvarea acestei probleme. Putem rezolva această problemă și putem păstra armele“.

Totodată, Walz solicită adoptarea unor politici de combatere a violenței cu armele.

„Sunt lucruri rezonabile pe care le putem face pentru a face diferența”, a spus Walz.

UPDATE 04:58 – REÎNCEPE DEZBATEREA

UPDATE 04:54 – PAUZĂ

UPDATE 04:45 – AVORT

În timp ce guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, și senatorul din Ohio, J.D. Vance, s-au certat cu privire la problema accesului la avort, Walz a repetat o linie care a devenit un fel de slogan în timpul campaniei prezidențiale: „Vezi-ți de treaba ta”.

Walz a povestit tragedia unei femei care a murit pe drum, cu mașina, din Georgia înspre Carolina de Nord, unde încerca să ajungă pentru a avea acces la avort și a remarcat că „ar fi putut fi încă în viață dacă ar fi trăit în statul său, unde drepturile la avort sunt protejate”.

„Cum putem noi, ca națiune, să spunem că viața și drepturile tale, la fel de fundamentale precum dreptul de a-ți controla propriul corp, sunt determinate de geografie?”, a spus Walz.

Nu e vorba că într-un stat se ia o decizie, în alt stat o altă decizie…E vorba de un drept fundamental! E vorba de sănătate. Minnesota e considerată numărul 1 în sănătate dintr-un motiv – avem încredere în femei și avem încredere în doctori. Suntem pro-femei, pro-libertate. Știm ce implicații sunt. Vrem ca femeile să își ia propriile decizii”, a adăugat Walz.

La pol opus, J.D. Vance spune că „nu a susținut niciodată o interdicție națională a avortului”.

„Trebuie să recâștigăm încrederea americanilor. Ca republicani, vreau să fim pro-familie în cel mai adevărat sens al cuvântului. Vreau să fie mai ușor pentru femei să aibă copii, vreau să fie ușor pentru tineri să-și cumpere o casă. Vreau să sprijinim tratamentele de fertilitate. Cred că putem face atât de multe pe frontul politicii publice doar pentru a le oferi femeilor mai multe opțiuni. Vreau să le dăm mai multe opțiuni femeilor. Avem o țară mare, diversă, California are o perspectivă diferită de Georgia, Georgia are o perspectivă diferită de alte state…și tot așa. Atât de multe femei vor să aibă familii. Eu și Donald Trump vrem să facem totul mai accesibil”, a spus Vance.

UPDATE 04:39- ECONOMIE

Vance a fost întrebat despre planurile economice ale administrației Trump-Vance, având în vedere că propunerile economice ale lui Trump ar putea crește deficitul. Trump a promis că va impune tarife istorice și va deporta milioane de imigranți fără acte.

Apărând planul lor economic, pe care majoritatea economiștilor de top l-au criticat, Vance a spus că recunoaște că „americanii se luptă să plătească facturile” și că „criza costului vieții se va opri în prima zi a celui de-al doilea mandat al lui Trump”.

Totodată, Vance a spus că o parte din ceea ce propune Harris „chiar sună destul de bine”. Vance a spus că Harris a avut deja oportunitatea de a pune în aplicare toate aceste politici pe care le susține, dar tot ce a făcut a fost să crească prețul alimentelor.

„Dacă Kamala Harris are planuri atât de grozave… atunci ar trebui să le pună în aplicare acum”, a spus Vance.

Tim Walz a prezentat planurile economice ale vicepreședintelui Kamala Harris, spunând că el și Harris „cred în clasa de mijloc”.

Walz a subliniat rolul creșterii stocului de locuințe disponibile pentru a contribui la scăderea prețurilor inaccesibile la locuințe. Harris a propus construirea a 3 milioane de case noi în toată țara. (Unii experți spun că SUA au nevoie de 7 milioane de noi unități de locuințe pentru a stabiliza piața).

Guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, l-a criticat pe Trump pentru că a respins expertiza economiștilor, experților în securitate națională și a oamenilor de știință și a spus că președinții trebuie să ceară sfaturi de la consilierii din jurul lor: „Dacă ai de gând să fii președinte, nu ai toate răspunsurile. Donald Trump crede că are. Sfatul meu este acesta: dacă aveți nevoie de o intervenție chirurgicală pe inimă, ascultați oamenii de la Clinica Mayo din Rochester, Minnesota, nu pe Donald Trump”.

Vance a explicat de ce a trecut de la a fi un critic la a fi un susținător al lui Trump: „Donald Trump a livrat pentru poporul american – salarii în creștere, o economie care a funcționat pentru americanii de rând, o graniță sigură – o mulțime de lucruri, sincer, pe care nu credeam că va fi capabil să le ofere“.

UPDATE 04:30 – CBS OPREȘTE MICROFOANELE PENTRU PRIMA DATĂ

Pentru prima dată, CBS News a dezactivat pentru scurt timp microfoanele atât pentru Vance, cât și pentru Walz, în timpul unei discuții nesfârșite despre programul care le permite imigranților haitieni să stea în țară în mod legal.

Senatorul din Ohio, J.D. Vance, a respins legalitatea programului, în timp ce moderatorii au încercat să treacă la următoarea întrebare.

După ce guvernatorul Minnesota Tim Walz a intervenit, au tăiat microfoanele.

Context: Republicanii, inclusiv J.D. Vance, au răspândit un șir lung de informații false despre imigranții haitieni care mănâncă animale de companie în Springfield, Ohio, „injectând orașul cu haos”. Orașul Springfield notează pe site-ul său că 12.000 până la 15.000 de imigranți trăiesc în comitatul Clark și că imigranții haitiani se află acolo în mod legal, ca parte a unui program de eliberare condiționată care permite cetățenilor și rezidenților legali să solicite ca membrii familiei lor din Haiti să vină în Statele Unite.

UPDATE 04:26 – IMIGRAȚIE

J.D. Vance: „Este o rușine că viețile americanilor din Springfield au fost distruse de imigranții ilegali”.

Tim Walz: „Trebuie să încetăm să acuzăm imigranții de orice”.

Walz a fost primul care a menționat Springfield, Ohio, referindu-se la faptul că Trump și Vance au răspândit afirmații false despre imigranții haitieni care mănâncă animalele de companie ale oamenilor.

„Asta se întâmplă atunci când nu vrei să rezolvi problema. O demonizezi”, a spus Walz despre imigrație, acuzându-i pe republicani că „inventează” povești pentru a atrage atenția.

Vance a spus că școlile și spitalele sunt „copleșite” și că locuințele nu sunt accesibile din cauza imigranților.

UPDATE 04:17 – IMIGRAȚIE

Vance a fost întrebat despre angajamentul Trump-Vance de a implementa „cea mai mare deportare în masă din istoria Americii” și dacă va separa imigranții de copiii lor născuți în SUA. Vance a spus că primul lucru care trebuie făcut este să „oprim imigrația”.

J.D. Vance: „Înainte să vorbim de deportare, trebuie să vorbim despre felul în care Kamala Harris vrea să șteargă cu buretele tot ce a făcut Donald Trump pentru siguranța graniței. Avem o problemă cu fentanilul pe care Kamala l-a lăsat să intre în SUA. Trebuie să construim zidul, să facem deportări. Trebuie să începem cu imigranții care au trecut granița ilegal, care sunt infractori. Ziceați de separările familiale dacă deportăm, să ne gândim la câte familii au fost separate din cauza Kamalei Harris și a imigranților. Copii care au fost traficați din SUA”.

Tim Walz: „Kamala Harris a fost procuror general. A executat grupări infracționale. Trump a promis 4 ani că va construi zidul”.

J.D. Vance: „Nu o acuz direct pe Kamala Harris că a adus droguri în SUA, zic doar că a dat frâu liber traficanților. Singurul lucru pe care Kamala Harris l-a făcut a fost să distrugă tot ce a implementat Donald Trump”.

UPDATE 04:10 – URAGANUL HELENE / SCHIMBĂRI CLIMATICE

J.D. Vance: „Am văzut o fotografie a unor bunici cu un copil pe un acoperiș, și a fost ultima lor fotografie pentru că acoperișul s-a prăbușit. Trebuie să-i ajutăm pe acești oameni. Oamenii au nevoie de ajutor. Guvernul va ajuta acești oameni când Trump va fi președinte. În ceea ce privește schimbările climatice, vrem să producem cât mai multă energie în SUA. Ce susține Kamala Harris? Să ne bazăm pe alții”.

Guvernatorul Tim Walz a recunoscut că senatorul din Ohio, J.D. Vance, a vorbit anterior despre „existența unei probleme climatice”, dar l-a criticat pe fostul președinte Donald Trump pentru comentariile că „schimbările climatice sunt o înșelătorie”.

Walz a lăudat administrația Biden pentru Legea de reducere a inflației, care a oferit miliarde de dolari pentru combaterea schimbărilor climatice.

Tim Walz: „Producem mai multă energie verde decât oricând. Problema schimbărilor climatice e reală. Dar ne putem ocupa de aceste dezastre în timp ce creăm joburi”.

Vance spune că soluția la schimbările climatice este investiția în producția de energie mai mare în SUA.

J.D. Vance: „Dacă ei chiar cred că e așa serioasă situația, ei – democrații – ar sprijini producerea energiei verzi aici, în SUA. Dacă cheltuiți sute de milioane, sau poate miliarde din banii contribuabililor pe panouri create în China, atunci dați dovadă că nu vă pasă”.

UPDATE 04:03 – ISRAEL / ORIENTUL MIJLOCIU

Cei doi candidați sunt întrebați despre criza din Orientul Mijlociu și atacurile recente ale Iranului asupra Israelului.

Tim Walz a fost întrebat dacă ar sprijini un atac preventiv al Israelului asupra Iranului. Walz nu a răspuns direct la această întrebare, dar spune că „SUA ar trebui să aibă prezență în Orientul Mijlociu”.

Walz a insistat că propriii consilieri de securitate națională ai lui Trump au spus că este periculos ca Trump să fie la conducere și au denunțat politica externă a lui Trump.

Tim Walz: „Totul a început pe 7 octombrie. Dreptul Israelului de a se apăra este fundamental. Este fundamental să avem un leadership stabil”.

Lui Vance i s-a pus aceeași întrebare – dacă va sprijini sau se va opune unui atac preventiv al Israelului asupra Iranului – și a început prin a le oferi telespectatorilor o prezentare despre el însuși, detaliându-și antecedentele și CV-ul. Apoi l-a lăudat pe Trump pentru că „oferă stabilitate” în lume printr-o politică de descurajare.

Ajuns la miezul întrebării, Vance a spus că este la latitudinea Israelului să decidă ce trebuie să facă.

J.D. Vance: „Vreau să mă prezint puțin. Am fost crescut într-o familie de clasă mijlocie. Știu că mulți sunteți îngrijorați că visul american nu mai e posibil. Vreau să vă asigur că, dacă Donald Trump va reveni la Casa Albă, visul american va fi posibil din nou. Trump a adus stabilitate în lume. E la latitudinea Israelului cum va proceda”.

Tim Walz l-a atacat pe Trump: „Când Trump a fost la putere, a adus Iranul mai aproape de puterea nucleară. Conducerea stabilă de azi, coaliția puternică pe care o conduce Kamala Harris, este ceea ce avem nevoie”.

J.D. Vance: „Nu putem ignora 7 octombrie. Dar Hamas și Iran au atacat Israelul în timpul Administrației Biden. Vom aduce stabilitate și pace prin Trump”.

UPDATE 04:02

Moderatoarele prezintă crizele cu care se confruntă lumea și SUA – de la criza din Orientul Mijlociu, la greve și uraganul Helene.

UPDATE 04:01

Moderatoarele Norah O’Donnell și Margaret Brennan prezintă regulile dezbaterii.

UPDATE 04:00 – ÎNCEPE DEZBATEREA

UPDATE 03:51 – Trump: „Have fun”

Sfatul lui Trump pentru Vance înainte de dezbatere: „Have fun”.

UPDATE 03:27 – J.D. Vance ajunge la CBS Broadcast Center

J.D. Vance a ajuns la locul dezbaterii – CBS Broadcast Center – la scurt timp după Tim Walz și cu aproximativ 40 de minute înainte de începerea dezbaterii.

UPDATE 03:19 – Biden îl sprijină pe Walz înainte de dezbatere

Președintele Joe Biden și-a exprimat pe X sprijinul pentru guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, înaintea dezbaterii viceprezidențiale din această noapte.

„Domnule antrenor, îți țin pumnii în seara asta”, a scris Biden pe X.

„În seara asta, America va vedea liderul puternic, cu principii și eficient pe care îl cunosc de ani de zile – și contrastul pe care tu și Kamala îl oferiți față de cealaltă echipă”.

UPDATE 03:12 – Tim Walz ajunge la CBS Broadcast Center

Tim Walz ajunge la locul dezbaterii, CBS Broadcast Center.

Știrea inițială

Candidatul republican la vicepreședinție și senator din Ohio, JD Vance, în vârstă de 40 de ani, și omologul său democrat, Tim Walz, guvernatorul din Minnesota, în vârstă de 60 de ani, participă în această noapte la prima lor dezbatere viceprezidențială, găzduită de CBS News în New York.

Dezbaterea are loc la Studio 45 de la CBS Broadcast Center, situat în cartierul Hell’s Kitchen din Manhattan.

Prezentatoarea „CBS Evening News” & redactor general, Norah O’Donnell, și prezentatoarea „Face the Nation” & corespondent-șef pentru Afaceri Externe, Margaret Brennan, vor modera dezbaterea.

Vor fi 90 de minute de dezbatere, cu două pauze de câte patru minute fiecare, și nu va exista public în studio, conform unui comunicat de presă al CBS News de vineri.

Confruntarea s-ar putea să nu aibă aceeași miză ca dezbaterea din 10 septembrie dintre fostul președinte Donald Trump și vicepreședintele Kamala Harris, însă le oferă coechipierilor lor o nouă oportunitate de a se prezenta.

Principala lor sarcină este să pledeze pentru șefii lor – credibilitatea și conexiunea cu publicul a unui candidat la vicepreședinție sunt factori importanți în atingerea acestui obiectiv. Dacă unui alegător nu-i place mesagerul, este mai puțin probabil să cumpere mesajul.

Un nou sondaj AP-NORC sugerează că Walz este mai apreciat decât Vance, oferind republicanului poate o provocare mai abruptă.

Sondajul a constatat că doar un sfert dintre alegătorii înregistrați au o vedere „oarecum” sau „foarte” favorabilă asupra senatorului din Ohio, J.D. Vance, în timp ce aproximativ jumătate au o vedere „oarecum” sau „foarte” nefavorabilă. Aproximativ un sfert dintre aceștia „nu știu suficient” pentru a se pronunța.

În același timp, Tim Walz este văzut pozitiv de aproximativ 4 din 10 alegători și negativ de aproximativ 3 din 10; restul nu știu suficient pentru a se pronunța.

Reguli ale dezbaterii:

Candidații vor sta în picioare în spatele pupitrelor pe toată durata dezbaterii, Walz în stânga scenei (dreapta ecranului), iar Vance în dreapta scenei (stânga ecranului).

Candidații vor avea două minute pentru declarațiile de încheiere. O tragere la sorți virtuală a avut loc pe 26 septembrie – senatorul Vance a câștigat și a ales să fie al doilea cu declarația sa de încheiere.

Candidații vor fi prezentați de moderatori în ordinea partidului aflat la putere. Nu vor fi permise recuzite sau notițe scrise în prealabil pe scenă. Niciun subiect sau întrebare nu va fi împărtășit în avans cu echipele de campanie sau candidații.


Personalul de campanie nu poate interacționa cu candidații în timpul pauzelor. Candidaților li se vor oferi un pix, un bloc de notițe și o sticlă de apă. Luminile vor indica timpul rămas, cu numărătoare inversă: verde până la 15 secunde; galben solid până la cinci secunde; roșu intermitent la cinci secunde; roșu solid la zero.

CBS a declarat că „își rezervă dreptul de a opri microfoanele candidaților”. Moderatorii vor încerca să impună respectarea acordurilor de timp.

Pentru fiecare întrebare, candidatul căruia i se adresează întrebarea va avea două minute pentru a răspunde. Apoi, fiecare candidat primește un minut pentru replici suplimentare.

La discreția moderatorilor, candidații pot primi un minut suplimentar fiecare pentru a continua o discuție.

SONDAJ CBS înainte de dezbatere:

Iată ce cred alegătorii înregistrați despre cei doi candidați la vicepreședinție, înainte de dezbatere:

De ce e importantă dezbaterea viceprezidențială?

Vicepreședintele S.U.A. are o mare responsabilitate: în cazul decesului președintelui în exercițiu, acesta trebuie să își asume atribuțiile funcției respective. Acest lucru s-a întâmplat de opt ori în istoria țării: patru președinți au murit din cauze naturale în timpul mandatului (William Henry Harrison (1841), Zachary Taylor (1850), Warren Harding (1923) și Franklin Delano Roosevelt (1945)); și patru președinți au fost asasinați (Abraham Lincoln (1865), James A. Garfield (1881), William McKinley (1901) și John F. Kennedy (1963).

Vicepreședintele poate urca la președinție și în cazul demisiei președintelui – ca în 1974, când Richard Nixon a demisionat după scandalul Watergate, cedându-și funcția lui Gerald Ford.

Vicepreședintele este, de asemenea, un consilier apropiat și delegat al președintelui și poate reprezenta Casa Albă în vizitele în străinătate. El este și președintele Senatului, dar votează doar pentru a decide între tabere în caz de egalitate la vot.

Citește și