LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 34. Israelul va începe pauze militare zilnice de patru ore în Gaza, afirmă SUA/ Netanyahu: Nu vom încerca să ocupăm sau să guvernăm Gaza

UPDATE ORA 23.30-Macron cere Israelului să nu mai ucidă femeile și bebelușii din Gaza

Israelul trebuie să înceteze să mai ucidă copii și femei în Gaza, a declarat președintele francez Emmanuel Macron pentru BBC.

Într-un interviu în exclusivitate la Palatul Élysée, el a spus că nu există „nicio justificare” pentru bombardamente, afirmând că o încetare a focului ar fi în beneficiul Israelului.

Deși recunoaște dreptul Israelului de a se proteja, „îi îndemnăm să oprească acest bombardament” în Gaza.

Dar a subliniat, de asemenea, că Franța „condamnă în mod clar” acțiunile „teroriste” ale Hamas.

UPDATE ORA 23.00-Israelul a revizuit bilanțul atacului din 7 octombrie la aproximativ 1.200 de morți

Israelul a revizuit în scădere numărul de persoane ucise în timpul atacului Hamas din 7 octombrie la „aproximativ 1.200”, față de cifra anterioară de 1.400.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Lior Haiat, a declarat că numărul revizuit s-a datorat faptului că multe cadavre nu au fost identificate imediat după atac, iar „acum credem că acestea aparțin teroriștilor… nu victimelor israeliene”.

UPDATE ORA 22.00-Peste 100 de lucrători ONU au fost uciși în Gaza de la începutul războiului dintre Israel și Hamas, potrivit agenției

Cel puțin 101 angajați ai principalei agenții a Națiunilor Unite care lucrează în teritoriile palestiniene au fost uciși în Gaza începând cu 7 octombrie, a anunțat vineri agenția.

Agenția Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni (UNRWA) s-a declarat „devastată” de moartea a peste 100 de colegi, într-o postare pe rețelele de socializare vineri.

UPDATE ORA 21.00-Semiluna Roșie palestiniană anunță întreruperea curentului electric și a apei la un spital din Gaza

Forțele FDI au luptat în apropierea spitalelor din Gaza în urma unor rapoarte de explozii în interiorul sau în apropierea acestora.

Semiluna Roșie palestiniană afirmă că la Spitalul Indonezian din orașul Gaza au fost întrerupte curentul electric, internetul și apa.

Nebal Farsakh, un purtător de cuvânt al Semilunii Roșii Palestiniene, spune că, din cauza întreruperii curentului electric, chirurgii și medicii sunt nevoiți să folosească lanterne pentru a putea efectua tratamente salvatoare.

UPDATE ORA 20.00-Armata israeliană spune că nu trage în spitale – dar va face ceea ce trebuie să facă

Purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), Richard Hecht, a declarat că armata nu trage în spitale – dar „vom face ceea ce trebuie” dacă Hamas trage din incinta spitalelor.

„Dacă vedem teroriști Hamas trăgând din spitale, vom face ceea ce trebuie să facem”, a declarat acesta în cadrul unui briefing de astăzi

UPDATE ORA 19.00-IDF confirmă că forțele operează în jurul spitalului Al-Shifa

Videoclipurile care circulă pe rețelele de socializare arată ceea ce pare a fi urmările unei rachete sau ale unui mortier care a lovit curtea de la Al-Shifa.

Guvernul Hamas a raportat 13 decese la Al-Shifa, în timp ce un medic de la spital a declarat că știe de un deces, dar nu poate confirma alte decese.

Acum, un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), colonelul Peter Lerner, a confirmat pentru BBC Newshour că trupele sale se află acolo

UPDATE ORA 18.00- Sunet de explozii și bombardamente în jurul Al-Shifa

În interiorul acestui spital se află zeci de mii de răniți, dintre care mulți sunt încă în stare critică din cauza rănilor grave pe care le-au suferit. Aceștia nu pot părăsi spitalul din cauza rănilor.

UPDATE ORA 17.00- Ministerul Sănătății condus de Hamas afirmă că trei spitale au fost înconjurate de tancuri israeliene

Spitalul Al-Shifa din orașul Gaza, care a fost lovit vineri de cel puțin un proiectil, mai are mai puțin de 24 de ore de combustibil pentru a rămâne operațional, a declarat Dr. Ashraf al-Qudra, un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății din Gaza, condus de Hamas.

Vorbind la telefon de la Al-Shifa, Dr. Al-Qudra spune că există forțe israeliene în jurul spitalului și că alte două din apropiere, Rantisi și Al-Nasr, sunt înconjurate de tancuri israeliene.

UPDATE ORA 16.00- Peste 11.000 de persoane au fost ucise în Gaza, potrivit Ministerului Sănătății condus de Hamas

Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, a declarat că numărul morților în urma războiului din această zonă a crescut la 11.078.

Acesta include 4.506 copii și peste 3.000 de femei, a postat ministerul pe Telegram. Mai mult de 27.000 de persoane au fost rănite, a adăugat acesta.

În comparație, ONU spune că aproximativ 5.400 de persoane au fost ucise în Gaza în toate conflictele anterioare ale Israelului cu Hamas, de când a preluat controlul asupra teritoriului în 2007.

SUA și Israelul au declarat anterior că cifrele furnizate de ministerul condus de Hamas ar trebui tratate cu prudență, dar Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat anterior că cifrele furnizate sunt demne de încredere.

UPDATE ORA 15.00- Posturile de comandă ale Hamas se află sub spitalele din Gaza – consultant israelian pentru securitate

Amos Yadlin, fostul șef al serviciilor de informații militare israeliene, a declarat pentru BBC News că „toată lumea știe” că Hamas a plasat posturi de comandă sub spitalele din Gaza pentru a le folosi ca scuturi.

Yadlin, care în prezent conduce o firmă de consultanță în domeniul securității care consiliază guvernul israelian, spune că membrii Hamas care au fost prinși în urma atacurilor din 7 octombrie au dezvăluit că principalul post de comandă al grupului se află sub spitalul Al-Shifa.

UPDATE ORA 14- Israelul ar fi lansat atacuri aeriene asupra sau în apropierea a cel puțin trei spitale

Oficialii palestinieni au declarat că Israelul a lansat vineri lovituri aeriene asupra sau în apropierea a cel puțin trei spitale. Oficialii au amintit că sistemul de sănătate precar al teritoriului palestinian se luptă să facă față miilor de persoane rănite sau strămutate în războiul Israelului împotriva militanților Hamas. Israelul nu a răspuns la afirmații, precizează The Guardian.

UPDATE ORA 13-Antony Blinken, spune că au murit „mult prea mulți” palestinieni

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, spune că „mult prea mulți” palestinieni au murit. În timp ce Blinken a spus că SUA „apreciază” măsurile Israelului de a minimiza victimele civile, el a spus că asta nu este suficient. Blinken spune că SUA au propus idei suplimentare israelienilor, inclusiv „pauze umanitare” mai lungi și extinderea cantității de asistență pentru a ajunge în Gaza, scrie The Guardian.

UPDATE ORA 12.00-Coridorul de evacuare din Gaza se deschide pentru a șasea zi timp de șapte ore

Cogat, organismul civil militar israelian responsabil cu politica guvernamentală în teritoriile palestiniene, a declarat pe rețelele de socializare că Forțele de Apărare Israelului au deschis un coridor de evacuare, scrie The Guardian.

Coridorul va rămâne deschis timp de șapte ore. Pe rețele de socializare a fost postat un videoclip în care se arată cum „zeci de mii de locuitori din Gaza” se deplasează în partea de sud a Fâșiei Gaza, conform Cogat.

UPDATE ORA 08.00-Benjamin Netanyahu spune că Israelul nu dorește să ocupe sau să guverneze Gaza

Israelul nu va căuta să cucerească, să ocupe sau să conducă Gaza după războiul împotriva Hamas, dar va fi nevoie de o „forță credibilă” „pentru a intra în enclava palestiniană dacă este necesar pentru a preveni apariția unor amenințări militare”, a declarat premierul Benjamin Netanyahu.

„Cred că este clar cum trebuie să arate viitorul Gaza. Hamas va dispărea: trebuie să o distrugem pentru binele tuturor, pentru binele civilizației și pentru binele palestinienilor și al israelienilor”, a declarat premierul Benjamin Netanyahu, intervievat de Fox News. Acesta a reiterat ideea potrivit căreia guvernul său nu este de acord cu o încetare a focului în Gaza: „Ar însemna să ne predăm în fața Hamas, să ne predăm în fața terorii, a Iranului. Nu va exista o încetare a focului fără eliberarea ostaticilor”.

Șase persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra spitalului Shifa din Gaza, potrivit directorului general al spitalului, Abu Salmiya, citat de presa palestiniană.

În bătălia pentru cartierul general militar al Hamas – Israelul a susținut întotdeauna că punctul de comandă central al facțiunii palestiniene este ascuns sub spitalul Shifa din apropiere – armata a afirmat că a ucis „50 de teroriști”. În acel loc ar fi fost „pregătiți” „agenții pentru atacul criminal din 7 octombrie” și au fost găsite documente ale serviciilor de informații militare, ateliere pentru producția de rachete antitanc și posturi de lansare.

UPDATE ORA 01.00 – Israelul aprobă întreruperile militare în nordul Gaza

Israelul a fost de acord să avanseze cu pauze zilnice de patru ore ale operațiunilor militare în zonele din nordul Fâșiei Gaza, a declarat joi Casa Albă.

Un oficial israelian de rang înalt numește pauzele de patru ore „pauze tactice localizate” care vor intra în vigoare în zone specifice. Un cartier sau o zonă vor fi anunțate cu câteva ore înainte că vor avea o pauză, pentru a le oferi oamenilor din nord posibilitatea de a se deplasa spre sud pentru a primi ajutor și asistență.

Știre inițială

Statele Unite afirmă că Israelul va începe să implementeze zilnic pauze de patru ore în zonele din nordul Fâșiei Gaza, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.

El a precizat că un anunț va fi făcut cu trei ore înainte.

„Și ni s-a spus de către israelieni că nu vor exista operațiuni militare în aceste zone pe durata pauzei și că acest proces începe astăzi”, a adăugat el.

Un purtător de cuvânt al ONU a declarat că orice încetare a luptelor dintre Israel și Hamas în Fâșia Gaza în scopuri umanitare ar trebui, în mod ideal, să fie coordonată cu Națiunile Unite.

Purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, a declarat că o pauză ar trebui să fie convenită de toate părțile implicate în conflict și coordonată de ONU „pentru a fi cu adevărat eficientă”.

Exit mobile version