- Candidaţii pentru funcţia de ministru propuşi de premierul desemnat Marcel Ciolacu sunt audiaţi, miercuri, de către comisiile de specialitate din Parlament.
- Potrivit calendarului adoptat de Birourile permanente reunite, audierile au început la ora 10.00.
- Joi, Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni în şedinţă comună, de la ora 12.00, pentru învestirea Guvernului Ciolacu.
UPDATE 13.39 Marcel Boloș primește aviz favorabil
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Marcel Boloş, a primit miercuri aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.
Advertisment
Sursă: Agerpres
UPDATE ORA 13.26 Bogdan-Gruia Ivan primește aviz favorabil
Bogdan-Gruia Ivan, propus de PSD pentru funcţia de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, a primit miercuri aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate.
Recomandări
Sursă: Agerpres
UPDATE ORA 13.21 Radu Oprea primește aviz favorabil
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, a primit aviz favorabil, miercuri, din partea comisiilor reunite de specialitate din Parlament.
Sursă: Agerpres
UPDATE ORA 12.13
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Energiei, Sebastian Burduja, a primit miercuri aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.
Sursă: Agerpres
UPDATE 11.58 Adrian Veștea primește aviz favorabil
Adrian Veştea a primit, miercuri, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate pentru funcţia de ministru al Dezvoltării.
Sursă: Agerpres
UPDATE ORA 11.56 Sorin Grindeanu primește aviz pozitiv
Ministrul nominalizat pentru a conduce Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a primit miercuri aviz favorabil de la membrii comisiilor de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, reuniţi în şedinţă comună.
Sursă: Agerpres
UPDATE ORA 11.11 Florin Barbu primește aviz pozitiv
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a primit miercuri aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.
Sursă: Agerpres
UPDATE ORA 11.09 Alina Gheorghiu primește aviz favorabil
Alina Gorghiu a primit, miercuri, aviz pozitiv pentru funcţia de ministru al Justiţiei din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului.
Sursă: Agerpres
UPDATE ORA 11.00 Ligia Deca primește aviz favorabil
Ligia Deca primește aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate pentru funcţia de ministrul al Educaţiei. Un număr de 32 de parlamentari au votat „pentru” aviz favorabil, 8 „împotrivă”.
Sursă: Agerpres
ȘTIRE INIȚIALĂ
Reprezentanţii PNL şi PSD au depus, marţi seara, lista cu miniştrii noului Cabinet şi programul de guvernare pentru care premierul desemnat Marcel Ciolacu cere votul de încredere al Legislativului.
Lista membrilor Guvernului condus de Marcel Ciolacu:
* prim-ministru – Marcel Ciolacu;
* viceprim-ministru – Marian Neacşu (propus de PSD);
* viceprim-ministru şi ministrul Afacerilor Interne – Cătălin Predoiu (propus de PNL);
* ministrul Afacerilor Externe – Luminiţa Odobescu (propusă de PNL);
* ministrul Apărării Naţionale – Angel Tîlvâr (propus de PSD);
* ministrul Justiţiei – Alina Gorghiu (propusă de PNL);
* ministrul Transporturilor şi Infrastructurii – Sorin Grindeanu (propus de PSD);
* ministrul Finanţelor – Marcel Boloş (propus de PNL);
* ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Adrian Câciu (propus de PSD);
* ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Florin Barbu (propus de PSD);
* ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului – Radu Oprea (propus de PSD);
* ministrul Energiei – Sebastian Burduja (propus de PNL);
* ministrul Mediului – Mircea Fechet (propus de PNL);
* ministrul Dezvoltării – Adrian Veştea (propus de PNL);
* ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – Ivan Bogdan-Gruia (propus de PSD);
* ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale – Marius Budăi (propus de PSD);
* ministrul Sănătăţii – Alexandru Rafila (propus de PSD);
* ministrul Educaţiei – Ligia Deca (propusă de PNL);
* ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse – Gabriela Firea (propusă de PSD);
* ministrul Culturii – Raluca Turcan (propusă de PNL). AGERPRES/(AS – autor: Cătălin Alexandru, editor: Antonia Niţă, editori online: Alexandru Cojocaru, Andreea Lăzăroiu)
Partenerii noștri