Locurile unde românii nu se vaccinează, iar statul și campania lui de vaccinare sunt inutile: „A murit şi ne-am speriat”

ȘTIU ți-a promis ieri povestea din „Cealaltă Românie”. Locurile unde românii nu se vaccinează, iar statul și campania lui de vaccinare sunt inutile.

Comuna Negoi din Dolj are 2.415 de locuitori – din care s-au vaccinat doar 53 de persoane. Procentul e uluitor – 2.19 la sută.

Localnicii nu se tem de Covid, nu vor sa audă de vaccin și își trăiesc viața – abandonați de autorități. Medicii de familie din localitate nu vaccinează pentru că nu sunt cereri, iar oamenii ar trebui să meargă 20-30 de kilometri până în localităţile cu centre de vaccinare. Săptămâna asta trebuie să vină echipa mobilă de vaccinare și în Negoi – însă din 2.400 de oameni, doar 60 au cerut să se vaccineze. Nici primarul n-a reușit să-i convinga.

„Am auzit că vin, acuma, marţi, să vaccineze aici, dar noi nu ne vaccinăm. Nu cred că se vaccinează careva”, spune o tânără din Negoi.

„Boala ne-am învăţat cu ea, dar de vaccin…Am văzut şi noi pe la televizor că s-a vaccinat şi că i-a fost rău, şi că a murit şi ne-am speriat”, spune o pensionară.

Lidia Zavelea, primarul comunei Negoi: „Nu pot să-i forţezi într-un fel. Le explici, le spun, uite, eu m-am vaccinat şi n-am păţit nimic. M-am vaccinat. Mai mult de atâta n-ai ce să le spui să-i conving”

Exit mobile version