• Londra intră în cel de-al doilea scenariu al lui Boris Johnson
  • Oamenii nu se pot întâlni cu cei din afara familiilor, în interior
  • Londra a ajuns la o rată de 100 de infectări la 100.000 de locuitori

Londra atinge al doilea cel mai înalt nivel de infecție. Cazurile de COVID au ajuns la o rată de 100 de infectări la suta de mii de locuitori.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Matt Hancock, e cel care a anunțat restricțiile care se impun.

Matt Hancock, secretar de stat Ministerul Sănătății: „Schimbarea principală e că oamenii nu se pot întâlni cu alte familii, în interior. Asta se aplică în orice casă sau restaurant sau orice loc de întâlnire. Regula celor șase rămâne pentru locurile publice.”

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Restricțiile sunt valabile pentru Londra și alte șapte orașe.

Marea Britanie are, deja, cel mai mortal focar din Europa, cu peste 43 mii de morți confirmate. Irlanda de Nord are cea mai mare rată de infecție din Marea Britanie