• Ludovic Orban le-a transmis un avertisment dur miniștrilor care îl atacă pe premierul Florin Cîțu
  • În urmă cu 14 ani, pe vremea când era la conducerea Ministerului Transporturilor, Ludovic Orban gândea diferit
  • El susținea că nu poți evalua obiectiv performanțele miniștrilor după un timp scurt

Ludovic Orban le-a transmis un avertisment dur miniștrilor care îl atacă pe premierul Florin Cîțu. El spune că orice ministru care atacă premierul ar trebui să își scrie demisia înainte.

„Așteptăm să se termine exercițiul acesta de supărare, de orgolii și să fie desemnat un ministru de la USR-PLUS care să pună în practică toate obiectivele stabilite prin programul de guvernare. Orice ministru să știe că înainte de a-și ataca premierul trebuie să își scrie demisia. Dacă nu și-a scris demisia, trebuie să știe că va pleca acasă exact cum a plecat Voiculescu. Orice ministru să știe că în momentul în care a dat declarații contra premierului trebuie să aibă bagajele făcute” a spus Ludovic Orban.

Asta acum, pentru că în urmă cu 14 ani, pe vremea când era la conducerea Ministerului Transporturilor, Ludovic Orban gândea diferit. Dar vremurile se schimbă, la fel și pozițiile. Mai exact, în 2007, în pragul unei remaniere a Guvernului, Ludovic Orban a declarat că un ministru trebuie lăsat cel puțin șase luni, pentru a vedea dacă este sau nu capabil.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Nu poți să lași un om să se specializeze, să pătrundă în probleme și când să vină cu soluțiile sau să accelereze realizarea obiectivelor din programul de guvernare, îl trimiți la plimbare”, a fost declarația actualului președinte al Camerei Deputaților, în 2007, conform Mediafax.

El susținea și faptul că nu poți evalua obiectiv performanțele miniștrilor după un timp atât de scurt. Iată însă o antiteză și o inconsecvență în declarații: trimitem sau nu miniștrii „la plimbare”, „exact cum a plecat și Voiculescu”?

O altă declarație a liderului PNL, tot din 2007, spune că înlocuirea unui ministru nu intră în atribuțiile premierului, ci a organismelor de conducere ale partidului, pe lângă siguranța că el nu va fi vizat de remaniere.

„Nu premierul ia această decizie, ci organismele de conducere ale PNL. O remaniere, însă, nu m-ar viza în niciun caz pe mine. Uitați-vă ce am făcut”, spunea Orban în 2007, potrivit ziare.com.

De remarcat este, din nou, inconsecvența lui Ludovic Orban într-o situație similiară. Când ar trebui să fie trimiși miniștrii „la plimbare” și cine e responsabil cu luatul deciziilor, se schimbă, de fiecare dată, în funcție de interes.