• Ludovic Orban a declarat că nu îi sunt foarte clare solicitările protestatarilor
  • Acesta este convins că protestele sunt organizate de persoane care se folosesc de pandemie şi are încredere că acestea vor fi identificate
  • El spune că nu contestă dreptul oamenilor de a se exprima public, de a protesta, atâta timp cât manifestările au lor în cadru legal, fără violenţă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că nu îi sunt foarte clare solicitările protestatarilor şi le aminteşte că zeci de mii de familii şi-au pierdut oameni dragi din cauza pandemiei.

Întrebat ce părere are despre solicitările protestatarilor din ultimele zile, care contestă măsurile restrictive, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a spus că acestea îi sunt „destul de neclare”.

„Nu înţeleg! În România sunt zeci de mii de oameni care şi-au pierdut oameni dragi din cauza COVID, chiar în condiţiile existenţei măsurilor de protecţie a sănătăţii publice. Ce ar trebui? Să moară mai mulţi? Să fie mai multe familii în România care să aibă apropiaţi care să se îmbolnăvească şi să rişte să moară. Toate măsurile care sunt luate de autorităţi nu sunt decât măsuri care au ca scop de a păzi viaţa şi sănătatea cetăţenilor români”, a spus Ludovic Orban.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Acesta este convins că protestele sunt organizate de persoane care se folosesc de pandemie şi are încredere că acestea vor fi identificate.

„Nimeni nu instituie măsuri de protecţie sanitară de dragul instituirii acestor măsuri. Ele sunt necesare mai ales atunci când suntem confruntaţi cu vârful de creştere a îmbolnăvirilor, atunci când vedem că există aproape de limită capacitatea de tratare în spitale, în secţiile de ATI. Sincer, aceste manifestări, mai ales organizatorii acestor manifestări, parcă îşi doresc… să nu ne imaginăm că din senin se organizează în atâtea oraşe manifestaţii. Nu este treaba mea să aflu (cine sunt organizatorii – n.r.). Cu siguranţă se va afla în timp (…). Există instituţii ale statului care pot identifica organizatorii acestor manifestaţii”, a mai spus Orban.

El spune că nu contestă dreptul oamenilor de a se exprima public, de a protesta, atâta timp cât manifestările au lor în cadru legal, fără violenţă ori cu slogane „care nu au nicio legătură cu ordinea constituţională şi cu interesul general al societăţii”.

„Pe de altă parte, se ştie foarte clar că este folosită ca şi pretext pandemia, se exploatează o stare de spirit care este determinată de pandemia care durează de peste un an, care a determinat măsuri care au pus la grea încercare răbdarea românilor şi rezistenţa lor la astfel de măsuri”, a mai declarat preşedintele PNL.

Orban le transmite românilor că nu există alte soluţii pentru a apăra viaţa şi sănătatea, măsurile luate în România fiind folosite în toate ţările din lume, iar pericolul este cu atât mai mare pentru sănătatea celor care au participat la protest fără mască.

El aminteşte că au fost cazuri ale unor persoane care au contestat existenţa virusului şi au ajuns să se îmbolnăvească, iar unii şi-au pierdut viaţa.