• Îl susținem pe premier și considerăm că e mai importantă buna guvernare decât persoana unui ministru, spune președintele PNL, Ludovic Orban
  • Potrivit lui Orban, decizia PNL este de a menține actuala coaliția de guvernare

Îl susținem pe premier și considerăm că e mai importantă buna guvernare decât persoana unui ministru, spune președintele PNL, Ludovic Orban, după ce Florin Cîțu a decis revocarea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății.

„Am luat act de decizia premierului. Așa cum am declarat și luni, e nu numai dreptul, este obligația constituțională a premierului de a veghea la buna funcționare a guvernului și de a interveni când e necesar chiar și prin schimbarea unui ministru. Pentru PNL nu există o altă soluție politică de guvernare decât actuala coaliție. E strict o decizie care urmărește ca la MS, unul dintre cele mai importante ministere din structura guvernamentală, evident tot USR PLUS să desemneze un ministru care să gestioneze cu responsabilitate domeniul și care să aibă capacitatea de a lupta eficient pentru creșterea calității actului medical și pentru bătălia împotriva pandemiei”, spune Ludovic Orban.

El precizează că liberalii îl susțin pe Florin Cîțu.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

„În ceea ce ne privește, îl susținem pe premier și considerăm că e mai importantă buna guvernare decât persoana unui ministru. Decizia de susținere în funcția de premier a domnului Florin Cîțu a fost o decizie a PNL și ulterior a coaliției. Schimbarea premierului nu poate fi decisă decât tot de coaliție. Îl sprijinim în continuare, evident, pe Florin Cîțu, care e premierul care reprezintă PNL”, adaugă liderul liberal.

Potrivit lui Orban, decizia PNL este de a menține actuala coaliție de guvernare.