• Ludovic Orban: „Mi-ar lua mult timp să vă povestesc despre năzbâtiile făcute. Acum trebuie să dăm un exemplu
  • Președintele Camerei Deputaților a făcut fotografii cu copiii care au venit la Ziua Porților Deschise

Îmi ia mult timp să vă povestesc câte năzbâtii am făcut, spune zâmbind președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban. Liderul PNL precizează că adulții trebuie să dea „un exemplu către copii, să fie cuminți și să respecte regulile”.

„Îmi ia mult timp să vă povestesc câte năzbâtii am făcut… Acum trebuie să dăm un exemplu către copii, să fie cuminți și să respecte regulile”, spune Ludovic Orban, întrebat care este cea mare năzbâtie făcută în copilărie.

Președintele Camerei Deputaților a făcut fotografii cu copiii care au venit la Ziua Porților Deschise, eveniment organizat de Ziua Internațională a Copiilor.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Este o instituție importantă a statului. E important ca și copiii să vadă unde se iau decizii, unde se fac legi și, până la urmă, cum se iau aceste decizii care le afectează și lor viața”, mai spune Orban despre prezența copiilor în Palatul Parlamentului.

La Camera Deputaților sunt organizate, marți, cu ocazia Zilei Copilului, prezentări ale tradițiilor militare și simulări ale mânuirii armelor, iar copiii vor avea parte de jocuri de-a detectivii.

„Camera Deputaților își deschide porțile marți, 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului. Între orele 10.00 – 16.00, instituția va putea fi vizitată gratuit, accesul fiind permis pe la intrarea C1. Cei interesați vor avea posibilitatea să vadă sălile în care se desfășoară activitatea parlamentară, respectiv <I.I.C. Brătianu>, <Take Ionescu>, <Unirii>, <Al. I. Cuza>, <I.G.Duca>, <Mihai Viteazul>, Cabinetul președintelui Camerei Deputaților, sala de plen, Galeria presei, Galeria de onoare, <Nicolae Iorga> și <Nicolae Bălcescu>”, potrivit unui comunicat de presă.