- Șeful PNL: „Performanța nu depinde de scutiri de impozite”.
- Ludovic Orban: „Să creștem cifra de școlarizare în zona IT”.
- Ludovic Orban: „Trebuie să avem parcuri IT”.
Ludovic Orban a trecut de la „scutirea de impozit a IT-iștilor” e discriminatorie la „avem nevoie de mai mulți IT-iști”. Și asta când a fost întrebat despre succesul UiPath.
„Aici, performanța nu depinde de scutirile de impozite. Performanța depinde de capacitatea noastră de a crește cifra de școlarizare pe învățământul în zona IT, comunicații, pe crearea unor parcuri IT”, a spus Ludovic Orban.
„Guvernul pe care l-am condus a fost extrem de atent cu zona asta. Am lansat un program start-up student, care sunt convins că va avea un impact și asupra zonei de IT”, a dăugat liderul PNL.
Tot Orban a avut parte azi de o coincidență nefericită. În timp ce vizita șantierul drumului expres Craiova-Pitești, șeful Direcției de Drumuri și Poduri Craiova era săltat de mascați.
Bogdan Bratu, despre care presa a scris că după ce a fost exclus din PSD a devenit tot mai aprpiat de PNL, e acuzat că și-a falsificat diplomele care i-au permis să ajungă șef la Drumuri. Funcție care i-a adus, nemeritat, spun procurorii, indemnizații de aproape 1 milion de lei brut.
„Domnul Bratu nu este… să zic așa… El a fost demis și și-a câștigat prin proces funcția. A fost repus în funcție prin decizie de instanță. Din câte țin eu minte, e pus în perioada guvernării PSD. A fost schimbat când s-au certat PSD Dolj cu PSD Giugiu. Și a câștigat prin decizie de instanță repunerea în funcție. Chiar nu-l cunosc”, a explicat Ludovic Orban.