Lui Ion Iliescu i se poate revoca titlul de luptător cu merite deosebite la Revoluție. Guvernul a început demersurile în instanță

Cererea a fost inițiată de Secretariatul de stat pentru revoluționari. Aceștia cer anularea actului prin care titlul i-a fost conferit fostului Președinte. Secretariatul, care se află în subordinea Guvernului, a decis la începutul acestei luni să ceară instanțelor retragerea certificatului lui Ion Iliescu de luptător cu merite deosebite în Revoluția anti-comunistă din 1989.

Comisia abilitată a luat acestă decizie pe baza legii 341/2004, care pune în incompatibilitate această recunoaștere cu funcțiile de conducere ocupate de Iliescu în aparatul de stat al regimului comunist.

Fostul Președinte a fost membru al comitetului central al Partidului Comunist Român (PCR) și șef al Uniunii Tineretului Comunist (UTC).

Exit mobile version