Lumea așa cum o știam se năruie, susține Financial Times într-o analiză

- Liderii Chinei și cei ai Rusiei vorbesc des la telefon.
- Subiectele abordate sunt despre energie și industrie militară.
- Financial Times a făcut o analiză care arată că „lumea așa cum o știam se năruie“.
Lumea așa cum o știam se năruie, susține Financial Times într-o analiză populară azi pe social media. De ce? Pentru că America se retrage și nimeni nu face ordine.
Toate televiziunile prezintă vestea că aseară, Xi Jinping, șeful a 1,37 de miliarde de chinezi, și Putin, care ar putea fi președinte al Rusiei pe viață, șeful a peste 140 de milioane de oameni și posesor de bijuterii nucleare deosebite, au discutat la telefon. Mult. Despre energie, despre cum fac avioane împreună – de pasageri deocamdată, despre cum și-au dat seama că sunt prieteni atunci când vorbesc de America.
Planul anti SUA devine tot mai la îndemână, mai ales că americanii sunt tot mai vulnerabili la ei acasă în era Trump.
În tot acest timp, zeci de intelectuali – între care premiați Nobel, scriitori ca Salman Rushdie și mama lui Harry Potter JK Rowling – se plâng că democrația este adânc afectată de corectitudinea politică, noul flagel tâmpit care este cancerul discuțiilor.
- Cât costă să trăiești decent în România? O familie cu doi copii are nevoie de 11.668 de lei lunar
- VIDEO. Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania, în apropiere de Toledo. Cel puțin 39 de persoane au murit
- Brigăzile SUA schimbă modul de ducere a luptei: Nu este suficient să cumpere drone, ci trebuie să stabilească și cum le integrează în operațiunile militare
- Ai „purta” o controversă de Halloween? Internetul transformă cele mai discutate momente din 2026 în costume amuzante
- Swipe, match, chat, dar fără sex? În 2024, unul din patru tineri sub 30 de ani nu făcuse deloc sex într-un an