• Au fost noi proteste în țările arabe
  • Președintele Franței, Emmanuel Macron, susține libertatea de exprimare, iar asta a stârnit furie
  • Oamenii au ieșit la demonstrații imediat după rugăciunea din locașul de cult sau la îndemnurile unor partide religioase

Vineri au avut loc noi proteste în aproape toate țările musulmane, cele mai mari fiind în Bangladesh și Pakistan, dar și în India, Orientul Mijlociu, Maghreb și Mali.

Furia demonstranților a fost stârnită de președintele Emmanuel Macron care a declarat că apără libertatea de exprimare în ceea ce privește caricaturile, inclusiv cele legate de profetul Mohamed, în urma decapitării unui profesor după ce le-a arătat elevilor caricaturile cu profetul chiar la ora despre libertatea de exprimare.

Conform credincioșilor musulmani, Islamul interzice orice reprezentare a lui Mahomed.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Sunt trei elemente care trebuie punctate. Atât lideri religioși din lumea musulmană, dar și lideri politici, precum președintele turc Recep Tayyip Erdogan, și-au manifestat îngrijorarea cu precădere asupra caricaturilor și mai puțin asupra atacurilor teroriste.

Putem spune că Erdogan chiar a declanșat această criză și a profitat de ea pentru a-și rezolva disputele cu Franța în ceea ce privește conflictele din Libia, Nagorno-Karabakh, dar și tensiunile din Mediterana de Est cu Grecia. După primul atac terorist, în loc să condamne acțiunea, l-a jignit pe Macron și a spus că are nevoie de tratament la un pshiatru. Mai departe, Erdogan a fost caricaturizat și de aici s-a declanșat reacția în lanț.

Să nu uităm că în Franța patru persoane nevinovate, printre care și un profesor, au fost ucise de fanatici religioși, și altele au fost rănite. Conform credincioșilor musulmani, Islamul interzice orice reprezentare a lui Mahomed, dar întrebarea este: poți transfera această interdicție religioasă și asupra unor persoane care nu aparțin islamului?

Un alt aspect important, în țările unde au fost cele mai mari manifestații, Bangladesh și Pakistan, oamenii au ieșit la demonstrații imediat după rugăciunea din locașul de cult, sau la îndemnurile unor partide religioase.