- Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în Sâmbăta Mare.
- Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui apoi Lumina Sfântă fiecărei parohii.
- Biserica Sfântului Mormânt este situată în cartierul creștin din Orașul Vechi al Ierusalimului, fiind recunoscută încă de la începutul epocii bizantine.
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional Otopeni, anunţă Patriarhia Română.
Advertisment
„Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă şi în acest an. Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 15 aprilie 2023, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită, ca întotdeauna, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional «Otopeni»” , transmite Patriarhia Română.
Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui apoi Lumina Sfântă fiecărei parohii.
Recomandări
În aceeaşi seară, în intervalul orar 19.00 – 20.30, va avea loc pe Colina Bucuriei ceremonia primirii Sfintei Lumini în Catedrala Patriarhală.
Biserica Sfântului Mormânt este situată în cartierul creștin din Orașul Vechi al Ierusalimului, fiind recunoscută încă de la începutul epocii bizantine. Astăzi, acest monument istoric este identificat ca fiind locul unde a avut loc răstignirea lui Iisus Hristos și este una dintre principalele destinații de pelerinaj din lume.
Partenerii noștri