• Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România în Sâmbăta Mare
  • Aeronava trimisă va ateriza pe Aeroportul Otopeni și, mai departe, lumina va ajunge la parohii
  • Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 1 mai, de către părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie

Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România în Sâmbăta Mare. Aeronava trimisă va ateriza pe Aeroportul Otopeni și, mai departe, lumina va ajunge la parohii.

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim va continua și în acest an, cu respectarea regulilor sanitare în vigoare.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 1 mai, de către părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi va fi oferită, ca de obicei, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române, la Aeroportul Internaţional „Otopeni”, anunță Patriarhia Română.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii.

În aceeași seară, în intervalul orar 19.30 – 20.30, va avea loc, pe Colina Bucuriei, procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala Patriarhală.