• Ciocnirile de sâmbătă dintre protestatari împotriva exploatării cărbunelui şi poliţişti la intrarea în satul german abandonat Lutzerath (vestul Germaniei) s-au soldat cu răniţi.
  • Poliția nu a furnizat numărul răniţilor.
  • De patru zile, poliţia acţionează pentru a elibera Lutzerath astfel încât localitatea să poată fi demolată pentru a face loc extinderii unei mine de cărbune în carieră deschisă.

Ciocnirile de sâmbătă dintre protestatari împotriva exploatării cărbunelui şi poliţişti la intrarea în satul german abandonat Lutzerath (vestul Germaniei) s-au soldat cu răniţi de ambele părţi, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, potrivit POLITICO.

Acesta nu a furnizat numărul răniţilor.

De patru zile, poliţia acţionează pentru a elibera Lutzerath astfel încât localitatea să poată fi demolată pentru a face loc extinderii unei mine de cărbune în carieră deschisă.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Poliţia a desfăşurat tunuri cu apă, bastoane şi sprayuri cu piper în timp ce încerca să respingă protestatarii care au organizat un mare marș în afara acestui sătuc sâmbătă după-amiază.

Ce a mai rămas din Lutzerath a fost împrejmuit, dar un contingent de activişti continuă să rămână, mulţi dintre ei în căsuţe în copac.

În timp ce organizatorii au estimat numărul participanţilor la demonstraţie la 35.000, numărul estimat de autorități a fost de aproximativ 15.000 de persoane.

Conform poliţiei, operaţiunile de degajare au fost suspendate sâmbătă seara şi urmează să fie continuate și azi, duminică.

Thunberg atacă partidul verde german

Activista suedeză pentru climă Greta Thunberg a venit si ea în Germania și s-a alăturat activiștilor de pe șantier. Ea a criticat Partidul Verde german pentru sprijinul acordat demolării lui Lützerath.

Partidul Verzilor face parte din coaliția de guvernare federală germană, alături de social-democrați și democrații liberi, dar este, de asemenea, într-o coaliție la nivel de land în Renania de Nord-Westfalia, landul în care se află Lützerath.

Robert Habeck, membru al Verzilor și ministru german al Economiei, a apărat demolarea satului, argumentând că este nevoie de cărbunele de dedesubt pentru a menține securitatea energetică în contextul actualei crize provocate de războiul rusesc din Ucraina.

Cărbunele care se află în pământ aici nu va scădea prețurile imediat. Oricine gândește așa este pur și simplu rupt de realitate” , a spus Thunberg în replică.