alephnews Vezi versiunea web

Macron cere interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani în toată Uniunea Europeană

Nedelcu Irina · 8 sept. 2026, 12:51

Macron cere interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani în toată Uniunea Europeană

Emmanuel Macron vrea ca interdicția accesului la rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani să fie aplicată la nivelul întregii Uniuni Europene. Președintele Franței i-a cerut Ursulei von der Leyen să pregătească un text legislativ european prin care regula să fie armonizată în toate statele membre, scrie Euractiv.

Într-o scrisoare trimisă pe 29 august președintei Comisiei Europene, Macron susține că este necesar ca UE să meargă mai departe și să adopte o regulă comună pentru protejarea copiilor în mediul online. Propunerea vine după ce tentativa Franței de a introduce interdicția la nivel național a întâmpinat probleme juridice.

Parlamentul francez aprobase în iulie o lege prin care copiii sub 15 ani nu mai puteau să își creeze conturi noi pe rețelele sociale începând cu 1 septembrie, iar conturile existente ar fi urmat să fie vizate de la 1 ianuarie 2027. Legea fusese adoptată cu 279 de voturi pentru și 81 împotrivă.

Consiliul Constituțional francez a anulat însă în august principala prevedere a legii. Judecătorii au considerat că interdicția generală afectează într-un mod disproporționat libertatea de exprimare și comunicare a minorilor sub 15 ani.

Macron nu a renunțat la proiect. Palatul Élysée a anunțat după decizia Consiliului Constituțional că guvernul va pregăti o nouă variantă a legii, care să respecte atât Constituția Franței, cât și legislația europeană.

În paralel, Parisul încearcă acum să mute dezbaterea la Bruxelles. Macron spune că o legislație comună ar permite protejarea copiilor în aceleași condiții în întreaga Uniune și ar evita existența unor reguli diferite de la o țară la alta.

Presiunea asupra Comisiei Europene crește. Danemarca, Spania, Grecia și alte state membre analizează sau susțin introducerea unor limite de vârstă mai stricte pentru rețelele sociale. Un grup de experți convocat de Ursula von der Leyen a recomandat inclusiv interzicerea completă a social media pentru copiii sub 13 ani și introducerea unor niveluri diferite de protecție până la vârsta de 18 ani.

Von der Leyen este așteptată să prezinte în septembrie noi măsuri europene pentru protecția copiilor online. Potrivit Euractiv, printre variantele analizate se află chiar introducerea unei limite de vârstă la nivelul întregii Uniuni. Cadrul juridic final nu a fost însă stabilit.

Discuția nu privește doar rețelele sociale. Experții europeni au recomandat ca limitele de vârstă și sistemele de verificare să fie analizate și pentru jocuri video sau chatboți A.I., pe fondul timpului tot mai mare petrecut de copii pe platformele digitale.