Macron şi Scholz, consultări despre relaţiile Franţa-Germania şi despre teme internaţionale „urgente”

Emmanuel Macron si Olaf Scholz

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, au discutat, în cursul întâlnirii de la Paris, despre intensificarea cooperării bilaterale şi despre teme internaţionale urgente„, inclusiv despre conflictul din Ucraina şi despre asigurarea necesarului strategic.

Principalele teme de discuţie la dineul de lucru de la Paris au fost evoluţiile războiului din Ucraina, modalităţile de susţinere în continuare a ţării, consolidarea independenţei energetice a Uniunii Europene, apărarea şi aprovizionarea cu materii prime de interes strategic, a anunţat Preşedinţia Franţei, potrivit publicaţiei Die Zeit.

O altă temă importantă abordată de Emmanuel Macron şi de Olaf Scholz a fost situaţia de securitate în regiunea Sahel, unde Franţa şi Germania sunt implicate în combaterea terorismului islamist. Întrevederea lui Olaf Scholz cu Emmanuel Macron intervine după reuniunile Consiliului European, Grupului G7 şi Alianţei Nord-Atlantice.

Indiferent că este vorba de reuniunea G7 din Elmau, de summitul NATO sau de întâlnirea de aici, de la Paris, este bine că avem un schimb de idei pe actualele teme urgente„, a afirmat Olaf Scholz, într-un mesaj postat pe Twitter. 

Exit mobile version