Macron: UE are „perspective rezonabile” de a avea un vaccin anti-Covid în următoarele luni

- Emmanuel Macron s-a întâlnit cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei
- Macron: Sunt şanse „rezonabile” ca UE să aibă un vaccin anticoronavirus în câteva luni
- Până în prezent, pe plan global s-au înregistrat aproape 22,5 milioane de cazuri de Covid-19 şi 789.455 de decese
Uniunea Europeană are şanse „rezonabile” de a obţine un vaccin anticoronavirus în următoarele luni, a declarat joi după-amiază preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, după întâlnirea pe care a avut-o cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei.
Cei doi lideri au discutat, printre altele, despre criza pandemiei în cursul întrevederii pe care au avut-o joi la reşedinţa prezidenţială de vacanţă de la Brégançon, situată în apropierea oraşului francez Marsilia.
„Pot spune şi este foarte important, mai ales că mai multe vaccinuri sunt în etapa a treia, că avem perspective rezonabile de a avea un vaccin în următoarele luni. Acesta nu va rezolva problemele în câteva săptămâni, ci în câteva luni”, a declarat Emmanuel Macron, potrivit cotidianului Le Figaro.
Până în prezent, la nivel mondial s-au înregistrat aproape 22,5 milioane de cazuri de coronavirus şi 789.455 de decese, potrivit datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins (SUA).
- Ciucu schimbă regulile pentru trotinetele electrice. Cine mai are voie să le închirieze și unde pot circula
- Franța trimite un avion de patrulare maritimă în România. Aeronava ATLANTIQUE 2 execută misiuni de supraveghere și recunoaștere în vestul Mării Negre
- BREAKING. Partidul Likud al lui Netanyahu a câștigat alegerile parlamentare din Israel, însă nu are majoritate pentru a guverna, după numărarea a peste 57% dintre voturi. Trump: „Susținerea pe care i-am acordat-o l-a ajutat considerabil pe Netanyahu”
- „Maxxing” a fost ales cuvântul anului 2026
- „Singularitatea A.I. a început”, avertizează Jack Clark, cofondatorul Anthropic. Ce înseamnă asta pentru omenire