Magazinele se închid mai târziu vineri. Până la ce oră îţi poţi face cumpărăturile

Astăzi, poți să îți faci cumpărăturile până mai târziu, chiar dacă la tine în oraș sunt restricții din cauza ratei de infectare.

Autoritățile au făcut o excepție, ca să te poți pregăti pentru Florii. Așadar magazinele și piețele rămân deschise până la ora 20:00.

Astfel, restricțiile de circulație intră în vigoare la ora 21:00, nu la 20:00. Însă numai astăzi și în Vinerea Mare. Dar polițiștii anunță că vor intensifica verificările din piețe și magazine, pentru a vedea dacă se respectă regulile de distanțare. Și pentru că vremea e tot mai frumoasă, vor fi controale și în zonele de picnic.

București, Ilfov și Cluj. Doar aici mai avem o rată de peste 4 cazuri la mia de locuitori. Tot aici avem și cele mai multe cazuri depistate în ultimele 24 de ore. În acest interval au fost 2.523 de cazuri noi și 170 de decese. A scăzut și numărul pacienților internați. Avem 10.901 în spitalele de COVID, dintre 1.391 sunt pacienți internați la terapie intensivă.

Exit mobile version