• Mai multe persoane au fost împuşcate, marţi, într-o staţie de metrou din oraşul american New York, iar în zonă au fost depistate şi dispozitive explozive, anunţă surse din cadrul serviciilor de intervenţie.
  • Incidentul a avut loc în staţia de metrou 36, situată în zona „Sunset din New York.
  • Informațiile preliminare au indicat că un suspect a fugit, purtând o vestă de construcții și o mască de gaze.

UPDATE

Agențiile din New York oferă o recompensă comună de 50.000 de dolari pentru orice informație care să ducă la arestarea suspectului implicat în schimbul de focuri de armă de marți într-o stație de metrou din Sunset Park, în Brooklyn, potrivit unui comunicat al Autorității Metropolitane de Transport (MTA), informează CNN.

MTA și Sindicatul Lucrătorilor din Transporturi (TWU) Local 100 au oferit fiecare câte 12.500 de dolari, iar Fundația Poliției din New York a oferit 25.000 de dolari pentru a aduce recompensa totală oferită la 50.000 de dolari.

UPDATE

Suspectul shootingului din Brooklyn a aruncat grenade fumigene în tren și a tras cu arma de 33 de ori, rănind cel puțin zece persoane marți dimineață”, a anunțat șeful detectivilor NYPD, James Essig.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

„Omul care credem că a închiriat duba de transport este din Philadelphia și se numește Frank R James, în vârstă de 62 de ani, cu adresa în Wisconsin și Philadelphia. Ne străduim să găsim pentru a stabili legătura lui cu împușcăturile din metrou”, a spus șeful detectivilor NYPD.

Conform sursei citate, nici atacatorul, și nici persoana de interes care a închiriat duba pe care a folosit-o atacatorul întreaga noapte, nu au fost încă prinși.

UPDATE

Anchetatorii l-au identificat pe suspect după ce au găsit la fața locului un card de credit care a fost folosit pentru a închiria duba U-Haul, spun sursele.

Anchetatorii l-au identificat pe suspectul atacului de la metroul din Brooklyn după ce au găsit la fața locului un card de credit care a fost folosit pentru a închiria duba de marfă U-Haul, au declarat două surse ale forțelor de ordine pentru CNN.

Atacatorul, care a fugit de la fața locului, a fost descris de autorități ca fiind un bărbat de culoare, purtând o vestă verde de construcție și un hanorac gri cu glugă.

Anchetatorii au un video de la un martor ocular pe telefonul mobil care îl arată pe suspect, a declarat o sursă.

UPDATE

Sistemul de metrou din NYC are aproape 600 de camere în secțiunea Brooklyn, unde a avut loc atacul.

Există aproape 10.000 de camere în sistemul Metro Transportation Authority (MTA), inclusiv aproape 600 de camere în secțiunea Brooklyn în care a avut loc atacul de marți la metrou, a declarat președintele și CEO-ul MTA, Janno Lieber, lui Jake Tapper de la CNN.

Vom lucra cu NYPD pentru a captura toate videoclipurile pentru a afla unde a intrat sau ieșit acest criminal din sistem”, a spus Lieber. „Și, de asemenea, examinăm, împreună cu toți cei implicați, toate informațiile.”
Lieber a spus că guvernatorul New York-ului Kathy Hochul și primarul New York-ului Eric Adams și-au luat angajamente foarte devreme în noul an pentru a menține în siguranță sistemul de metrou al orașului.

Au pus mai mulți ofițeri atât pe peroane, cât și în tren, unde oamenii se simt vulnerabili. Și există, știți, există un efort enorm pentru a ajunge la unii dintre oamenii care, indiferent de motiv, au fost adăpostit în sistemul de metrou”, a explicat președintele MTA.

În februarie, New York City a dezvăluit un plan cuprinzător, intitulat The Subway Safety Plan, care vizează combaterea criminalității și abordarea persoanelor fără adăpost în sistemul de metrou, care va extinde echipele de răspuns din sănătate, poliție și oficiali comunitari din oraș.

UPDATE

Duba U-Haul, cea care a fost folosită în atacul la stația de metrou din Brooklyn, a fost găsită în Brooklynul de Sud, potrivit poliției locale. Nici la stația de metrou unde a avut loc atacul, nici la alte două stații de metrou din apropiere, camerele de supraveghere nu funcționau.

Paza la metrou a fost întărită în Boston, San Francisco, Philadelphia, Atlanta și DC.

În total, 29 de persoane au fost spitalizate după atac, potrivit ABC, zece au fost externate în prima parte a zilei, având răni ușoare sau intoxicații cu fum.

UPDATE

În Iowa, președintele Biden a declarat că el și prima doamnă Jill se roagă pentru cei răniți în schimbul de focuri de armă de astăzi din New York și că sunt recunoscători primelor persoane care au sărit în ajutor și celor care au ajutat la fața locului.

Biden spune că Departamentul de Justiție și FBI colaborează îndeaproape cu poliția din New York pe măsură ce situația evoluează și îl țin la curent.

UPDATE

Primarul orașului New York, Eric Adams, a declarat pentru WCBS Radio 880 AM că o analiză preliminară indică faptul că, se pare că a existat un fel de defecțiune la sistemul de camere din stația de metrou în cazul împușcăturilor de marți.

Adams a declarat că anchetatorii încearcă să stabilească dacă doar o cameră a funcționat defectuos sau dacă au funcționat defectuos toate camerele din întreaga stație.

Primarul a declarat că biroul său este în comunicare cu MTA și încearcă să clarifice detaliile privind rapoartele de funcționare defectuoasă a camerelor.

UPDATE

Avem nevoie de ajutorul publicului pentru a reține persoana responsabilă pentru împușcarea mai multor persoane astăzi în metroul din #Brooklyn. Suspectul este un bărbat de culoare, care purta o vestă verde de construcție și un hanorac gri cu glugă. Apelați NYPD pentru orice informație în legătură cu persoana”, a transmis, marți, comisarul de poliție al orașului New York, Keechant Sewell.

UPDATE

Anchetatorii dispun de înregistrări video care îl arată pe suspect. Înregistrările video au fost făcute cu telefonul mobil de către un martor ocular al atacului cu împușcături de la metroul din Brooklyn, a declarat o sursă din cadrul forțelor de ordine, pentru CNN.

Suspectul este încă în libertate, spun autoritățile, iar o urmărire generală este în curs de desfășurare pentru un pasager de la metrou care și-a pus o mască de gaz, a desfășurat o butelie de gaz și apoi a început să tragă asupra navetiștilor în timp ce un tren intra în stația de metrou marți, rănind cel puțin 16 persoane.

Trăgătorul, care a fugit de la locul faptei, a fost descris ca fiind un bărbat de culoare de 1,75 metri, de constituție grea, care purta o vestă verde de construcții și un hanorac gri cu glugă.

FBI colaborează cu poliția din New York în cadrul anchetei și urmărește „fiecare pistă viabilă”, a declarat directorul adjunct responsabil al biroului FBI din New York, Michael J. Driscoll.

UPDATE

O armă și mai multe încărcătoare de mare capacitate au fost recuperate într-o stație de metrou din Brooklyn, potrivit unor surse din poliție.

O armă a fost recuperată într-o stație de metrou, unde zece persoane au fost împușcate marți, la ora de vârf, în Brooklyn”, au declarat pentru CNN, două surse din cadrul forțelor de ordine.

Anchetatorii au recuperat, de asemenea, mai multe încărcătoare de mare capacitate de la fața locului, spun trei oficiali ai forțelor de ordine.

Doi dintre oficiali au declarat că ei cred că arma s-a blocat în timpul împușcăturilor.

Anchetatorii au recuperat, de asemenea, muniție și praf de pușcă la locul împușcăturilor de la metroul din Brooklyn, spun două surse din cadrul forțelor de ordine.

Oficiali ai poliției din New York au declarat, în cadrul unei conferințe de presă susținute marți, că nu se cunoaște deocamdată motivul împușcăturilor. Aceștia au adăugat că „nu exclud nimic” în ceea ce privește ancheta.

Suspectul este în continuare în libertate, au spus oficialii.


Departamentul de Poliție din New York caută o mașină de transport U-Haul, cu plăcuțe de înmatriculre în Arizona, în urma atacului petrecut la metroul din Brooklyn, în care zece persoane au fost împușcate.

UPDATE

Poliția a găsit pistolul atacatorului, canistra, nu și atacatorul încă. Camerele video de la metrou, din interior, nu funcționau la momentul atacului.

UPDATE

„Atacul de la metroul din Brooklyn nu este investigat ca act de terorism”, spune șeful poliției din New York.

Potrivit Departamentului de Poliție al orașului New York, până la această oră, suspectul nu a fost identificat.

Garda Națională a Armatei din New York stă de pază la „Grand Central Terminal” din Manhattan, New York City, SUA.

UPDATE

Postul de televiziune CBS a afirmat, printr-un mesaj pe Twitter, că 16 persoane au fost rănite.

UPDATE

„Nimeni nu are voie să părăsească școlile din apropiere de Brooklyn. Doar elevii au voie să intre”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Educație.

Casa Albă a informat cu privire la cele mai recente evoluții referitoare la împușcăturile din metroul din New York. Personalul superior al Casei Albe este în legătură cu primarul din New York, Eric Adams, și cu comisarul de poliție, Keechant Sewell, pentru a oferi orice asistență.

UPDATE

Cinci persoane au fost împușcate, marți dimineață, într-o stație de metrou din Brooklyn, New York, au declarat surse din cadrul forțelor de ordine.

Personalul de pompieri care a răspuns la semnalarea unui fum la stația „36th Street din cartierul Sunset Park” a găsit mai multe persoane împușcate și dispozitive nedetonate, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Pompieri din New York.

Departamentul de pompieri a precizat că 13 persoane au fost rănite, dar nu au existat detalii cu privire la ce presupuneau aceste răni.

Potrivit mai multor surse din cadrul forțelor de ordine informate cu privire la anchetă, informațiile preliminare au indicat că un suspect a fugit purtând o vestă de construcții și o mască de gaze.

O fotografie de la fața locului arăta persoane care se îngrijeau de pasagerii plini de sânge care zăceau pe podeaua stației.

Autorităţile îl caută pe autorul atacului armat şi încearcă să afle care sunt motivele acestuia. Circulaţia trenurilor de metrou a fost suspendată, iar în zonă a fost instituit un perimetru de securitate.

Știre inițială:

Poliția din New York investighează un schimb de focuri de armă soldat cu mai mulți răniți, raportat la o stație de metrou din Brooklyn.

Potrivit presei locale, s-au tras focuri de armă la stația „36th Street din Sunset Park”, marți dimineață, în jurul orei locale 08.30 (13.30 GMT).

Oficialii au avertizat locuitorii să evite zona și să se aștepte la întârzieri. De asemenea, se spune că cel puțin patru linii de tren ar avea întârzieri în ambele direcții.

Numărul victimelor incidentului nu este, încă, cunoscut.

Fotografiile de la fața locului arată pasageri plini de sânge care zac pe podeaua gării.

Presa locală relatează că mai multe dispozitive, inclusiv explozibili nedetonați, au fost găsite în gară, citând surse din cadrul forțelor de ordine.