alephnews Vezi versiunea web

Mai multe țări din Europa au deschis deja școlile. Ce s-a întâmplat în Spania, Germania și Franța

Airabedian Cristina · 14 sept. 2020, 09:30

Mai multe țări din Europa au deschis deja școlile. Ce s-a întâmplat în Spania, Germania și Franța

Mai multe țări din Europa au deschis deja școlile, iar rezultatele au fost amestecate. Spania, unde locuiesc circa un milion de români, a reluat cursurile la 1 septembrie. În prima săptămână, a înregistrat 53 de infectări în școli. Dar puține unități de învățământ s-au închis cu totul.

Tot la 1 septembrie s-au redeschis școlile și în Franța. Dar 32 dintre ele s-au închis la loc aproape imediat după ce au apărut infectări cu SARS-CoV-2. În Germania, elevii au revenit la ore în august. În primele două săptămâni, au fost cazuri în 41 de școli.

In Norvegia, elevii s-au întors în clase după vacanța de vară, dar asta nu a provocat o creștere a numărului de cazuri. Ceva mai aproape de noi, în Polonia, aproape toți cei 4,5 milioane de elevi s-au întors pentru cursuri clasice.

Andreea Ammon, șefa Centrului European pentru Controlul Bolilor: ”Avem observații din câteva țări care au redeschis școlile foarte devreme, ca una dintre primele măsuri (n.red. de relaxare). Aceste țări nu au văzut o creștere a infectărilor după ce au redeschis școlile.”