• De pe 3 iulie vom aveam mai puține produse din plastic
  • Este vorba de o directivă a Comisiei Europene de eliminare a plasticului
  • Paharele, tacâmurile, caserolele și paiele din plastic se doresc a fi eliminate

De pe 3 iulie vom avea mai puține produse din plastic. Bețisoare de urechi, farfurii și tacâmuri din plastic, paie pentru băuturi, pahare și caserole din plastic, toate se află pe lista produselor care vor dispărea. Este o directivă a Comisiei Europene, care trebuie să fie aplicată de statele membre. Andrei Coșuleanu, fondatorul și președintele organizației de mediu „Act for Tomorrow”, spune că cea mai mare provocare va fi responsabilizarea românilor în acest sens.

„Orice înlocuim cu ceva reutilizabil, cu siguranță este mult mai bine. De multe ori se întâmplă să abandoneze deșeurile în natură. De ce? Pentru că valoarea deșeurilor nu este una, din perspectiva lor, foarte mare. Pentru mediu în schimb este un impact foarte mare negativ”, a spus Andrei Coșuleanu.

Oana Iliescu, proprietarul restaurantului Trattoria Della Nonna, spune că până acum costurile pentru farfuriile, caserolele și tacâmurile din plastic le suporta restaurantul. După această schimbare este posibil să fie incluse în prețul meniului în cazul comenzilor.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Ne-am gândit la varianta de biodegradabile, iar unele modele am început să le testăm. Întrebăm clientul dacă dorește sau nu tacâmuri. Și atunci pe tacâmuri mergem pe varianta de bambus”, a spus Oana Iliescu.