alephnews Vezi versiunea web

Maia Sandu efectuează vizite oficiale în Finlanda și Letonia. Ce discuții se află pe agenda Președintei Republicii Moldova

Diana Zlătescu · 31 mart. 2026, 08:23

Maia Sandu efectuează vizite oficiale în Finlanda și Letonia. Ce discuții se află pe agenda Președintei Republicii Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează, în perioada 31 martie – 1 aprilie, vizite oficiale în Finlanda și Letonia, cu scopul de a consolida relațiile bilaterale și de a avansa cooperarea în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Astăzi, șefa statului se va afla la Helsinki, unde are o întrevedere cu Președintele Alexander Stubb. Cei doi lideri urmează să susțină și o conferință de presă comună, iar agenda include discuții cu oficiali și reprezentanți ai societății civile.

Miercuri, Maia Sandu va merge la Riga, la invitația Președintelui Edgars Rinkēvičs. Programul cuprinde întâlniri oficiale, inclusiv cu prim-ministra Evika Siliņa și conducerea Parlamentului leton, precum și un discurs în plenul legislativului.