- Kremlinul foloseşte din nou şantajul energetic în încercarea de a destabiliza situaţia, afirmă preşedintele R. Moldova, Maia Sandu.
- Ea a avut o întrevedere cu prim-ministrul Dorin Recean, preşedintele Parlamentului Igor Grosu şi vicepremierul Oleg Serebrian.
- „În astfel de momente, e important să rămânem uniţi, solidari şi să avem încredere în Moldova”, încheie Maia Sandu.
Kremlinul foloseşte din nou şantajul energetic în încercarea de a destabiliza situaţia, afirmă preşedintele R. Moldova, Maia Sandu, după ce a avut o întrevedere cu prim-ministrul Dorin Recean, preşedintele Parlamentului Igor Grosu şi vicepremierul Oleg Serebrian despre situaţia energetică a ţării.
Advertisment
„Azi (luni – n.r.) am discutat cu prim-ministrul Dorin Recean, preşedintele Parlamentului Igor Grosu şi vicepremierul Oleg Serebrian despre situaţia energetică a ţării. După ce cu doi ani în urmă Gazprom a încetat să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale în raport cu consumatorii de pe malul drept, acum a anunţat că va înceta să furnizeze gaze şi pe malul stâng.
Pe malul drept suntem asiguraţi cu gaze naturale pentru sezonul de încălzire şi întreprindem toate măsurile pentru asigurarea furnizării neîntrerupte a energiei electrice. Pentru malul stâng, Guvernul, împreună cu partenerii de dezvoltare, a pregătit un plan pentru acordarea ajutorului umanitar cetăţenilor noştri de acolo”, scrie pe Facebook Maia Sandu.
Recomandări
Kremlinul, adaugă ea, „foloseşte din nou şantajul energetic în încercarea de a destabiliza situaţia, de a influenţa alegerile parlamentare din 2025 şi de a ne submina parcursul european”.
„În astfel de momente, e important să rămânem uniţi, solidari şi să avem încredere în Moldova şi în oamenii ei. Şi să folosim raţional energia”, încheie Maia Sandu.
Citește și
- Elon Musk se confruntă cu critici dure din partea politicienilor germani, după ce și-a exprimat sprijinul pentru AfD
- Președintele interimar al Coreei de Sud a ordonat o inspecție de siguranță de urgență a tuturor companiilor aeriene din țară
- Rusia respinge propunerile de acord de pace prezentate de echipa Trump. Anunțul făcut de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov
Partenerii noștri