• Ea aminteşte şi de războiul din Ucraina.
  • „E despre legătura noastră puternică cu cei plecaţi şi cu cei care vin”, afirmă preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
  • „O lume întreagă a văzut cât sunteţi de mărinimoşi. Vă doresc sărbători frumoase, alături de cei dragi! Pace în suflet, pace în case, pace pe pământ! Crăciun fericit”, încheie Maia Sandu.

„Ştiu că în pomul din anul acesta vom avea parte de mai puţine luminiţe, dar cu siguranţă vom fi şi vom rămâne de partea luminii”, afirmă preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.

„După un an greu, am ajuns în pragul luminatelor sărbători de Crăciun. Craciunul e despre naştere şi celebrare, despre viaţă şi speranţă, despre generozitate şi smerenie. Despre suflet deschis spre bucuriile cerurilor, dar şi spre bucuriile celor apropiaţi. E despre legătura noastră puternică cu cei plecaţi şi cu cei care vin. Nu e sărbătoare mai aşteptată de către cei mici, dar şi de către cei mari, de către cei numeroşi, dar şi de către cei singuri. Fiecare dintre noi, în aceste zile, are nevoie de o mică minune. Fiecare dintre noi, în aceste zile, poate face o mică minune pentru celălalt. Ştiu că în pomul din anul acesta vom avea parte de mai puţine luminiţe, dar cu siguranţă vom fi şi vom rămâne de partea luminii. De partea luminoasă a lumii. Nu opulenţa, nu răsfăţul, nu risipa marchează spiritul acestei sărbători, ci grija. Grija naturală faţă de ceea ce avem, de aproapele nostru, de curăţenia obrazului, de frumuseţea lumii pe care o lăsăm după noi”, scrie pe Facebook Maia Sandu.

Ea aminteşte şi de războiul din Ucraina.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

„Atunci când vorbim despre spiritul creştin, vorbim exact despre ceea ce aţi făcut, dragi moldoveni, în acest an – aţi deschis, fără să aşteptaţi recompensă şi mărire, uşile caselor voastre şi aţi împărţit bucata de pâine cu vecinii noştri ucraineni, aflaţi în mare cumpănă. Aţi fost şi sunteţi demni, inimoşi şi săritori la nevoie. Sunt mândră şi recunoscătoare vouă. O lume întreagă a văzut cât sunteţi de mărinimoşi. Vă doresc sărbători frumoase, alături de cei dragi! Pace în suflet, pace în case, pace pe pământ! Crăciun fericit”, încheie Maia Sandu.