• Zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă în Franţa pentru a denunţa disfuncţionalităţile justiţiei în faţa violenţelor sexiste şi sexuale.
  • Aproape 90 de asociaţii, sindicate şi partide de stânga au îndemnat la manifestaţii, înaintea Zilei mondiale de luptă împotriva violenţelor la adresa femeilor, pe 25 noiembrie.
  • Manifestaţii au mai avut loc la Rennes, Lille, Metz, Marsilia şi Toulouse.

Zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă în Franţa pentru a denunţa disfuncţionalităţile justiţiei în faţa violenţelor sexiste şi sexuale şi pentru a cere o lege-cadru” , scrie Le Monde.

La cinci ani după emergenţa mişcării #MeToo, aproape 90 de asociaţii, sindicate şi partide de stânga au îndemnat la manifestaţii, înaintea Zilei mondiale de luptă împotriva violenţelor la adresa femeilor, pe 25 noiembrie.

La Paris, o manifestaţie a reunit circa 80.000 de persoane sâmbătă după-amiaza, potrivit organizatorilor acesteia, 18.500 potrivit poliţiei.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Pe pancarte violete, culoarea-simbol a manifestaţiei, se putea citi mascul dominant, cine te crezi?” , stop culturii violului” sau a crede victimele salvează vieţi” .

Manifestaţii au mai avut loc la Rennes, Lille, Metz, Marsilia şi Toulouse.

Ceea ce ne irită este impunitatea agresorilor şi relele tratamente rezervate victimelor” atunci când acestea depun plângere, a explicat Maelle Noir, membră a #NousToutes (NoiToate), care coordonează organizarea marşurilor de protest.

O lege-cadru” împotriva impunității

În linii mari, asociaţiile cer un buget public de două miliarde de euro pe an, dar şi o lege-cadru” care să instituie jurisdicţii specializate, un ajutor financiar pentru punerea în siguranţă” a femeilor-victime, 15.000 de locuri de cazare suplimentare şi consolidarea educaţiei sexuale şi afective la şcoală.

Exasperarea organizaţiilor feministe este alimentată de numărul crescut de feminicide – deja 100 de la începutul acestui an în Franţa, potrivit unei asociaţii, comparativ cu 122 anul trecut, potrivit cifrelor oficiale – şi de reticenţa lumii politice de a îndepărta unii responsabili acuzaţi de violenţe faţă de femei.

Între 2017 şi 2021, Ministerul de Interne al Franţei a înregistrat o dublare a numărului de violuri sau tentative de violuri, de la 16.900 la 34.300.