• Marcel Ciolacu a criticat propunerile făcute de PNL cu privire la negocierile cu USR PLUS și UDMR
  • Mai nou, ”subsemnatul Orban” se autopropune iarăși premier, adaugă Ciolacu

„Circul pierzătorilor nu mai pleacă din oraș! Mai nou, ”subsemnatul Orban” se autopropune iarăși premier, o funcție din care a plecat acum o săptămână de incompetent ce a fost în gestionarea pandemiei și a economiei”, comentează liderul PSD Marcel Ciolacu pe Facebook anunțul lui Ludovic Orban.

„Nu, ”subsemnatule Orban”! Tu nu mai poți avea nicio funcție în statul român. Nu o meriți! Oamenii mor pe capete, în timp ce voi, inconștienților, continuați să vă bateți pe ciolan! Singura soluție este premierul propus de PSD – Alexandru Rafila! Strângeți-vă circul ridicol și plecați odată acasă! Pierzătorilor!”, adaugă Ciolacu.

Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat că partidul va merge la negocierile pentru formarea unei coaliții de guvernare cu două variante. Prima variantă este cu Florin Cîțu propunere pentru funcția de premier și Ludovic Orban la conducerea Camerei Deputaților, iar a doua variantă este Ludovic Orban pentru premier și Florin Cîțu la conducerea Senatului.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU