• Parlamentarii PSD vor vota moțiunea de cenzură la vedere.
  • PSD nu susține un Guvern PNL-UDMR.
  • Marți se votează moțiunea de cenzură.

Parlmentarii PSD vor fi prezenţi marţi în Parlament şi vor vota la vedere, anunţă liderul formaţiunii, Marcel Ciolacu. „Înainte de a fi pesedist, să ştiţi că sunt român”, afirmă preşedintele social-democraţilor.

„Am văzut şi eu declaraţia domnului Barna. Să ştiţi că cel mai mare pericol al unui politician este să devină ridicol. Îi recomand domnului Barna chiar dacă vrea să atace o persoană politică sau un adversar politic, este bine totuşi, să pună nişte supoziţii, care să aibă cât de cât ceva cu realitatea. Este exclus ca Partidul Social Democrat sau cineva din PSD să nu voteze această moţiune. Am şi vorbit cu colegii mei, am trimis şi un mesaj ieri, să evite întâlnirile publice, astfel încât să nu avem probleme că vor contracta coronavirus. Sunt ferm convins, cei 157 de parlamentari ai PSD vor fi prezenţi marţi şi vor vota la vedere, cum este şi normal, ca Guvernul Cîţu să plece. Cred că trebuie să devenim serioşi, e un demers serios”, spune la RFI Marcel Ciolacu.

El afirmă că demiterea guvernului Grindeanu a fost „cea mai mare greşeală pe care a făcut-o PSD-ul în cei 30 de ani”.

Recomandări

CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?
CINE CONDUCE ROMÂNIA
CIOLACU RĂMÂNE PREMIER
CINE CONDUCE ROMÂNIA?

„Înainte de a fi pesedist, să ştiţi că sunt român şi cred că aşa ar trebui să gândească toţi oamenii politici. Este evident că acest Guvern nu funcţionează, este ineficient, uitaţi-vă la numărul de decese, suntem pe locul doi în Europa. S-a depăşit o linie roşie a incompetenţei. Deja, ce se întâmplă acum în România nu mai ţine de incompetenţă, e cinism şi prostie pură”, adaugă Ciolacu.

Întrebat dacă PSD ar putea susţine un Guvern minoritar PNL-UDMR, liderul social-democraţilor a răspuns: „Este exclus aşa ceva. Noi considerăm că în acest moment sunt două variante: ori cei de la USR, după ce trece Congresul, uită de problemele pe care le-au avut cu PNL-ul şi vor crea din nou o majoritate parlamentară, să vedem pentru cât timp ori alegeri anticipate”.