- Premierul are programată o întâlnire cu reprezentanții OMV, luni, la ora 15.00.
- Marcel Ciolacu precizează că subiectul modificării legii off-shore nu există.
- „Eu nu pot să vorbesc un subiect pe care nu îl am pe agendă”, a spus premierul Ciolacu.
Premierul Marcel Ciolacu respinge ideea modificării legii off-shore. El susține că acest subiect nu figurează pe agenda întâlnirii cu reprezentanții OMV. „Nu puneți o presiune pe un subiect care nu există”, spune Ciolacu.
„Este o solicitare din partea dânșilor să mă văd și eu, și dl. președinte al Senatului. Eu știu că este o lege a off-shorului, asumată de către noi… Există niște litigii, iar președintelui OMV i-am solicitat să încercăm pe cale amiabilă să încheiem acele litigii pe care le are cu stratul român. Cred că o să fie pe agenda de discuții”, spune premierul Marcel Ciolacu.
El precizează că subiectul modificării legii off-shore nu există.
„Eu nu pot să vorbesc un subiect pe care nu îl am pe agendă. Eu nu-l am. Eu am o lege off-shore în România pe care nu o negociez. Nu am nici de gând. Nu puneți o presiune pe un subiect care nu există”, încheie Ciolacu.
Premierul României are programată o întâlnire cu reprezentanții OMV, luni, la ora 15.00.
Citește și: