alephnews Vezi versiunea web

Marco Rubio afirmă că vizita la Vatican nu vizează împăcarea administrației cu Papa Leon al XIV-lea

Diana Zlătescu · 6 mai 2026, 10:52

Marco Rubio afirmă că vizita la Vatican nu vizează împăcarea administrației cu Papa Leon al XIV-lea

Secretarul de stat al Statelor Unite, Marco Rubio, a declarat că vizita sa la Vatican nu are scopul de a detensiona relațiile dintre administrația de la Washington și Papa Leon al XIV-lea, în contextul recentelor tensiuni dintre acesta și președintele american Donald Trump.

Rubio va efectua o vizită în Italia în perioada 6–8 mai, urmând să se întâlnească atât cu premierul Giorgia Meloni, cât și cu Papa, întâlnirea fiind programată pentru joi, 7 mai, la ora 11:30.

Deși presa italiană a interpretat deplasarea ca pe o posibilă încercare de reducere a tensiunilor diplomatice, Rubio a respins aceste speculații: „Călătoria nu este legată de altceva decât de faptul că este normal să avem un dialog, așa cum au făcut și alți secretari de stat în trecut”, a declarat el, potrivit Politico.

Oficialul american a precizat că discuțiile vor viza în principal ajutorul umanitar pentru Cuba și situația comunităților creștine din Africa.

Vizita are loc pe fondul unui schimb de replici între Trump și Suveranul Pontif, după ce președintele american a criticat pozițiile Papei privind politica externă, susținând că acestea „pun în pericol viețile credincioșilor catolici”. La rândul său, Papa Leon al XIV-lea a criticat intervențiile militare ale Statelor Unite și Israelului împotriva Iranului, afirmând că nu intenționează să intre într-un conflict direct cu administrația Trump.