• Marea Britanie „a uitat“ să informeze UE despre 200 de ucigași și violatori dintr-o „eroare informatică“
  • În total, 112.490 de condamnări penale nu au fost transmise către țările Uniunii Europene, pe o perioadă de opt ani
  • Notificări tardive s-au făcut ulterior, 12.466 fiind destinate României

Condamnările a 109 criminali, 81 de violatori si un bărbat găsit vinovat de ambele fapte în instanțele din Marea Britanie nu au fost transmise țărilor de origine ale infractorilor din Uniunea Europeană. Este vorba despre notificări privind 191 de oameni condamnați pentru crime grave, cu premeditare, violuri, pedofilie sau ucidere din culpă.

Se pare că problema a fost generată de o eroare masivă a sistemului informatic, care ulterior a fost mușamalizată, scrie The Guardian.

În total, 112.490 de condamnări penale care nu au fost transmise de către Marea Britanie țărilor din Uniunea Europeană, în decurs de opt ani, iar totul e pus pe seama unei erori apărute la un computer al poliției. Dacă un infractor străin este condamnat, atunci Acro Criminal Records Office, un organism britanic responsabil cu schimbul de date cu polițiile internaționale, este legal obligat, în conformitate cu legislația UE, să notifice poliția din țara de origine a persoanei condamnate.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Problema a fost descoperită acum 6 ani

În urmă cu șase ani, oficialii au descoperit o problemă gravă în sistem și au avertizat Ministerul de Interne, ulterior înființându-se un birou provizoriu de actualizare a informațiilor. Statele membre ale UE au fost alertate de această problemă abia în toamna anului trecut, când sursa citată a publicat procese verbale care arată că problema a fost discutată încă din 2015, iar în 2017 s-a facut un alt raport intern, prin care s-a cerut corectarea software-ului, dar a fost amânat.

Notificări tardive cu privire la 81.706 dosare s-au făcut ulterior, 12.466 fiind destinate României. Alte 19.565 au fost transmise către Polonia, iar 17.996 către Irlanda, până pe 15 februarie.

Eroarea, mușamalizată „din cauza impactului reputațional pe care l-ar putea avea“

Deși poliția a ridicat în continuare problema, incidentul a fost ascuns de agentiile europene de aplicare a legii „din cauza impactului reputațional pe care l-ar putea avea“.

O notă dintr-o întâlnire Acro Criminal Records Office din mai 2019 arată: „Există o teamă din partea Ministerului de Interne în ceea ce privește trimiterea notificărilor din 2012 încoace din cauza impactului reputațional pe care l-ar putea avea“.

Sophie in ‘t Veld, europarlamentar olandez care face parte din comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a Parlamentului European, spune: „Va veni ziua în care unul dintre acești oameni va comite o crimă foarte gravă și atunci toată lumea va spune: de ce nu am știut despre asta?“.