• Ministerul britanic al Apărării a declarat sâmbătă că a oferit șase drone submarine Ucrainei pentru a ajuta la curățarea coastelor sale de mine și pentru a face mai sigure transporturile de cereale.
  • De asemenea, Marea Britanie va instrui zeci de membri ai Marinei ucrainene pentru a utiliza dronele, a precizat ministerul într-o declarație.
  • În mai, premierul Boris Johnson anunţase o tranşă de 300 milioane de lire (355 milioane de euro) ca ajutor militar şi umanitar pentru Ucraina.

Regatul Unit a anunţat sâmbătă că va dona şase drone submarine Ucrainei pentru a o ajuta la neutralizarea minelor ruseşti în largul coastelor sale şi va instrui militari pentru operarea lor, The Guardian.

Aceste dispozitive ,,uşoare şi autonome sunt concepute pentru a fi utilizate în zone de coastă cu mică adâncime, fiind capabile să funcţioneze până la 100 de metri sub nivelul mării pentru a detecta, localiza şi identifica mine, cu scopul ca marina ucraineană să le poată neutraliza” , a precizat Ministerul Apărării britanic într-un comunicat.

,,Zeci de membri ai marinei ucrainene vor fi instruiţi să utilizeze aceste drone în cursul lunilor următoare, antrenamentul începând deja pentru primii dintre ei” , a declarat ministerul. Instruirea va fi asigurată de specialişti britanici şi americani pe teritoriul Marii Britanii.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Acest nou ajutor militar intervine în timp ce, potrivit Ministerului britanic al Apărării, ,,Rusia transformă hrana în armă, distrugând agricultura ucraineană şi impunând o blocadă porturilor acestei ţări la Marea Neagră pentru a-i împiedica exporturile„.

Dacă câteva nave care transportă cereale au putut părăsi Ucraina în baza unui acord obţinut de ONU, aceste operaţiuni ,,rămân limitate de mine submarine lăsate de forţele ruse de-a lungul coastei” ucrainene, a afirmat Regatul Unit.

Ministerul britanic al apărării, Ben Wallace, a declarat că ,,tentativele cinice ale Moscovei pentru a răscumpăra aprovizionarea alimentară mondială” nu trebuie să-şi atingă scopul.

În mai, premierul Boris Johnson anunţase o tranşă de 300 milioane de lire (355 milioane de euro) ca ajutor militar şi umanitar pentru Ucraina, după un plan precedent de 450 milioane de lire, cuprinzând în special furnizarea de rachete.