• Primul deces Omicron din lume a fost raportat în Marea Britanie.
  • 40% din noile cazuri înregistrate în Londra sunt cauzate de Omicron.

Mii de oameni au stat la coadă în Marea Britanie pentru a se vaccina cu a treia doză împotriva COVID-19. Asta după ce premirul britanic, Boris Johnson, a îndemnat populația să se imunizeze și primul deces din cauza OMICRON a fost confirmat.

„Putem vedea o creștere a cazurilor de Omicron acum, în Londra și în alte părți ale țării. Aici, în Capitală, probabil că reprezintă aproximativ 40%. Până mâine, va fi majoritatea cazurilor și va crește tot timpul. Și, din păcate, da, Omicron produce spitalizări și, din păcate, cel puțin un pacient a murit de la Omicron”, a declarat Boris Johnson, premierul Marii Britanii. 40% din numărul de infectări din Londra pot fi puse pe seama noii tulpini.

„Ceea ce știm acum despre Omicron este că, în primul rând, se răspândește într-un ritm fenomenal, ceva ce noi n-am mai văzut până acum. Se dublează infecțiile la fiecare două-trei zile. Și asta înseamnă că ne confruntăm cu un val mare de infectări. Suntem din nou într-o cursă între vaccin și virus. Ce s-a întâmplat în Marea Britanie este că am atins 770.000 de vaccinări, acesta este cel mai mare într-o singură zi în Anglia până acum”, transmite Sajid Javid, secretar de stat în Ministerul Sănătății al Marii Britanii.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT