• Înmormântarea de stat a reginei Elisabeta va avea loc astăzi, la Westminster Abbey din Londra, când liderii mondiali se vor alătura familiei regale pentru a-și lua rămas bun de la cel mai longeviv monarh britanic.
  • Cu puțin timp în urma, s-a încheiat perioada oficială de veghe, după patru zile în care sute de mii de oameni au stat la coadă pentru a trece pe lângă sicriul celui mai longeviv monarh britanic din Westminster Hall, Londra.
  • Elizabeta a murit pe 8 septembrie la casa ei de vară din Scoția, Castelul Balmoral. Starea ei de sănătate era în declin, iar de luni de zile regina se retrăsese din viața publică.

Liderii lumii și membrii caselor regale din întreaga lume își vor lua luni rămas bun de la Regina Elisabeta, ultima figură impunătoare a epocii sale, în cadrul unor funeralii de stat cu un fast impresionant, potrivit Reuters.

La 08:30, ora României, s-a încheiat perioada oficială de veghe, după patru zile în care sute de mii de oameni au stat la coadă pentru a trece pe lângă sicriul celui mai longeviv monarh britanic din Westminster Hall, Londra.

Aceștia, la fel ca mulți alții din întreaga lume, inclusiv președintele american Joe Biden, au dorit să-i aducă un omagiu celei care a petrecut șapte decenii pe tronul britanic. „Ați fost norocoși că ați avut-o timp de 70 de ani. Cu toții am fost” , a spus Biden.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

500 de lideri mondiali participă la funeralii

Cu puțin timp înainte de 13:00, ora noastră, sicriul acoperit cu steagul regal și cu Coroana Imperială, va fi fi tras de militari ai marinei până la Westminster Abbey pentru funeralii.

Printre cei 2.000 de participanți se vor afla aproximativ 500 de lideri mondiali, printre care Biden, împăratul Naruhito al Japoniei, vicepreședintele chinez Wang Qishan și președintele sud-african Cyril Ramaphosa.

Strănepoții reginei, prințul George, în vârstă de 9 ani, și prințesa Charlotte, în vârstă de 7 ani, cei doi copii mai mari ai actualului moștenitor al tronului, prințul William, vor fi, de asemenea, prezenți.

În ultimele 10 zile, soția mea și cu mine am fost profund emoționați de numeroasele mesaje de condoleanțe și de sprijin pe care le-am primit din țară și din întreaga lume” , a transmis noul rege Charles.

În timp ce ne pregătim cu toții să ne luăm ultimul rămas bun, am vrut pur și simplu să profit de această ocazie pentru a le mulțumi nenumăraților oameni care au fost un sprijin și o mângâiere pentru familia mea în aceste momente de durere” , a adăugat Charles.

„INVINCIBILĂ”

Elizabeta a murit pe 8 septembrie la casa ei de vară din Scoția, Castelul Balmoral. Starea ei de sănătate era în declin, iar de luni de zile regina se retrăsese din viața publică.

Longevitatea sa și legătura sa cu Marea Britanie au fost atât de mari încât chiar și propria sa familie a considerat că decesul ei a fost un șoc. „Cu toții am crezut că era invincibilă” , a spus prințul William.

Cea de-a 40-a suverană dintr-o linie genealogică care își are originea în 1066, Elisabeta a urcat pe tron în 1952, fiind primul monarh britanic din perioada post-imperială.

Ea și-a condus națiunea ce încerca să își croiască un nou loc în lume și a avut un rol esențial în apariția Commonwealth-ului, ce în prezent cuprinde 56 de țări.

Deși avea o înălțime de doar 1,60 m, domina încăperile cu prezența ei și a devenit o figură globală impunătoare, lăudată după ce a murit în întreaga lume, de la Paris și Washington la Moscova și Beijing. Doliu național a fost ținut chiar și în Brazilia, Iordania și Cuba.

Un milion de oameni se adună în centrul Londrei

Regina Elisabeta a II-a a fost, fără nicio umbră de îndoială, cea mai cunoscută figură din lume, cea mai fotografiată persoană din istorie, cea mai ușor de recunoscut, iar faptul că liderii mondiali s-au adunat la Londra pentru funeralii… spune multe despre această figură emblematică” , a declarat istoricul Anthony Seldon pentru Reuters.

Responsabili din domeniul transporturilor au spus că un milion de persoane sunt așteptate în centrul Londrei pentru funeralii, în timp ce poliția a sublinait că va fi cea mai mare operațiune de securitate desfășurată vreodată în capitală.

Regele Charles, prinții William și Harry, precum și alți membri ai familiei Windsor vor merge încet în spatele sicriului în timp ce acesta va fi dus spre Westminster Abbey, acompaniați de aproximativ 200 de cimpoieri și toboșari.