MAREA BRITANIE: Termenul limită primit de personalul sanitar pentru a se vaccina împotriva COVID-19

Anglia deschide, săptămâna aceasta, primele centre de vaccinare în masă

Anglia va impune vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 pentru personalul sanitar. Termenul limită până la care angajaţii din sănătate ar trebui să se vaccineze va fi stabilit pentru primăvara anului viitor.

Potrivit BBC, anunţul în acest sens urmează să se facă mai târziu.

Termenul limită va fi stabilit pentru primăvara anului viitor, în aşa fel încât personalul sanitar nevaccinat să aibă timp să îşi facă ambele doze, au declarat pentru BBC surse de la Whitehall.

Între 80.000 şi 100.000 de angajaţi din sănătate din Anglia nu au fost vaccinaţi, a declarat Chris Hopson, şeful NHS Providers.

Totodată, joi scade termenul limită pentru vaccinarea angajaţilor din centrele de îngrijire din Anglia.

Decizia guvernului vine în urma unei consultări care a început în septembrie şi care a analizat dacă atât vaccinul anti-Covid şi cel antigripal ar trebui să fie obligatorii pentru angajaţii din prima linie şi din sistemul de îngrijire.

Luna trecută, ministrul Sănătăţii, Sajid Javid, declara pentru BBC că înclină spre vaccinarea obligatorie a personalului sanitar.

El spunea că nu doreşte ca sistemul să piardă personal, dar experienţa din sectorul asistenţei sociale a arătat că numărul celor care au acceptat vaccinul „a crescut foarte mult” după ce acesta a devenit obligatoriu.

Exit mobile version