• Tim Marian era elev în New York pe 11 septembrie 2001
  • Mirosul de fum a persistat timp de două zile
  • Solidaritatea din 2001 nu s-a văzut în pandemia actuală


Tim Marian avea 11 ani la atentatele din 11 septembrie. Deși era doar un copil, are și acum întipărite în minte scenele de groază.

În momentul primul atac, era la școală, situată la mai puțin de cinci kilometri distanță de turnurile gemene.

Își amintește perfect ziua când a văzut, pentru prima oară, o învățătoare plângând.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

„Eu am fost la etajul 4 și țin minte foarte bine chestia asta pentru că a fost ca o experiență biblică, în sensul că era un miros, mirosea tot orașul a fum. Și puteai să te uiți pe geam și vedeai efectiv stâlpul ăla de fum și erau oamenii panicați, nu știa nimeni exact ce se întâmplă”, își amintește Tim Marian.

Și-a dat seama că ceva e în neregulă când a văzut că părinții veneau disperați să-și ia copiii de la școală.

„Ca elev, a fost o perioadă așa, de spaimă, pentru că ne-a adunat pe toți; deci după prânz ne-a adunat pe toți într-o sală, a închis toate geamurile, ușile, și am așteptat, pentru că lumea nu a știut ce urmează. Explozia n-am auzit-o, dar n-aveai cum să nu simți mirosul și să te ferești de stâlpul ăla de fum, deci efectiv nu aveai cum să nu îl vezi”, mai spune Tim Marian.

Atacul i-a marcat pe new yorkezi, pentru că America nu mai fusese atacată de la Pearl Harbour până atunci.

Primul impuls al oamenilor a fost acela de a-și face provizii din magazine.

„A fost o perioadă în care efectiv toată lumea a ieșit afară și a încercat să se ajute. Solidaritatea asta nu s-a vazut acuma cu pandemia, să știi. N-a fost ca în 11 septembrie. Deși e altă problemă și au murit mii de oameni și acum, nu a fost aceeași atitudine ca atunci. Dacă n-a murit cineva din familie, a murit un amic. Dacă n-a murit un amic, a murit o cunoștință. Dar da, 11 septembrie a fost un șoc, a fost intens, a fost o frică, o spaimă, dar până la urmă, dacă te duci azi în New York, orașul și-a revenit. Deci ăsta e spiriul american, extraordinar”, mai spune martorul evenimentelor din 11 septembrie 2001.