• Prezența la vot pentru turul întâi al alegerilor anticipate este istorică.
  • Între cele două tururi urmează negocierile și desistările în favoarea unuia sau altuia dintre candidați.
  • Informațiile teritoriale au avertizat asupra unor posibile acte de violență după anunțarea rezultatelor.

Franța votează azi pentru cele mai importante alegeri de la Al Doilea Război Mondial încoace, iar rezultatul va produce, în oricare dintre scenarii, un seism în plan european și mondial. Prezența în primul tur este cea mai importantă din ultimii 30 de ani.

Toate sondajele arată un avans important al extremei drepte. Care sunt scenariile pentru turul doi care va avea loc duminica viitoare?

Prezența la urne la ora 17 este de 59,9%, confirmând un record care poate influența major rezultatele calificărilor în turul doi. Prezența masivă poate duce la multe „triunghiulare”, deci calificarea a trei candidați pentru turul doi și asta complică și mai mult previziunile. În mod tradițional se forma un « front republican ».

În circumscripțiile în care se califica un candidat Le Pen, cel de-al treilea se retrăgea din cursă în favoarea celui plasat pe locul doi pentru a-i da șanse să câștige.

Recomandări

AVEM DATELE ALEGERILOR!
TRUMP VS. BIDEN, CINE ARE DREPTATE?
CE SE ALEGE DE UK
AZI ÎNCEPE NEVERSEA
AZI SĂRBĂTOREȘTI ZIUA INDEPENDENȚEI SUA
BRIDGERTON E IARĂȘI ÎN TOP

De această dată însă multe consemne spun : nici extrema dreaptă, nici extrema stangă deci probabil frontul republican nu se va crea. Vor exista pe ici pe colo retrageri în favoarea unui candidat deci încă din această seară de la ora 20 încep negocierile, se fac alianțe chiar și în plan local.

Emmanuel Macron a convocat pentru mâine la Elysée guvernul Attal care este încă în funcție, cu siguranță pentru a stabili strategia viitoare.

Se poate răsturna votul electoratului intre cele doua tururi așa cum s-a întâmplat în România?

Singura posibilitate este crearea acestor alianțe care ar duce la elimiarea unui candidat. Exista 799 de circumscripții și se vorbește de probabil 500 de triunghiulare, este imposibil de prevăzut. Cert este că de-a lungul campaniei, nimic nu a schimbat tendința, nici macare dezbaterile în care de exemplu Bardella a fost bătut net de Gabriel Attal.

În interviurile institutelor de sondare a rezultat că lumea votează împotriva sistemului, adic aa partidelor tradiționale, sperând că cei care nu au guvernat niciodată până acum se vor dovedi mai buni. Vom ști încotro ne îndreptam peste exact o oră și jumătate.

Este posibil ca partidul lui Le Pen să dovedească până la urmă că s-a schimbat și a devenit « republican »?

Se întâmplă lucruri îngrozitoare în Franța în ultima vreme, de când votul pentru extreme s-a decomplexat. Agresiuni rasiale, homofobe, grupuri violente create pe rețelele sociale, agresiuni fizice au fost semnalae aproape peste tot. Și nu stam mai bine nici cu extrema stangă, a cărui antisemitism a dus la creșterea actelor antisemite în Franța cum nu s-a vaziut de la război.

Informațiile teritoriale au avertizat asupra unor posibile acte de violență după anunțarea rezultatelor.

Între aceste două extreme, linia moderată este extrem de subțire: câțiva republicani tradiționali, partidele din grupul de centru și câțiva independenți.

Citește și