Marine Le Pen, unul dintre liderii opoziţiei din Franţa, a condamnat vehement, marţi, agresiunea care l-a vizat pe preşedintele Emmanuel Macron, catalogând incidentul drept „inadmisibil”.

„Este inadmisibil să fie atacat fizic preşedintele Republicii. Eu sunt principala opozantă a lui Emmanuel Macron, dar este preşedinte. Îl putem combate politic, dar nu putem îngădui nici cea mai mică violenţă la adresa lui”, a afirmat Marine Le Pen, prin Twitter.

„Chiar dacă dezbaterile politice pot fi dure, nu trebuie în niciun caz să tolerăm violenţa fizică. Condamn ferm agresiunea fizică intolerabilă care l-a vizat pe preşedintele Republicii”, a subliniat Marine Le Pen, liderul formaţiunii de extremă-dreapta Mobilizarea Naţională.

Recomandări

LASCONI INTRĂ ÎN TURUL 2
PARISUL LUMINAT
LE-O DĂM ÎN VOT!
CUVÂNTUL ZILEI
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ

Macron, lovit peste față la Drome

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a fost agresat de un individ, marţi, în cursul unei deplasări, iar agenţii serviciilor de securitate au anunţat reţinerea a doi suspecţi după incident.

Incidentul a avut loc în timpul unei vizite pe care Emmanuel Macron a efectuat-o în localitatea Tain-l’Hermitage, situată în regiunea Drôme, în sud-estul Franţei. Un individ a părut să îl pălmuiască pe Emmanuel Macron în timp ce preşedintele dădea mâna cu el. Palatul Elysée a comunicat că Emmanuel Macron a fost vizat de o „tentativă de pălmuire”, sugerând că preşedintele a reuşit să se ferească de agresiune, potrivit cotidianului Le Parisien. Agenţii de securitate au intervenit imediat pentru protejarea preşedintelui Franţei.

Doi suspecţi au fost reţinuţi după incident, au declarat surse citate de postul BFMTV. Autorităţile franceze încearcă să afle motivul agresiunii.

Emmanuel Macron se află în a doua etapă a unui „tur al Franţei”, un turneu care are rolul de a „lua pulsul ţării”, conform Palatului Elysée. Opoziţia consideră că este un turneu electoral, înainte cu două săptămâni de alegerile regionale şi cu mai puţin de un an înaintea scrutinului prezidenţial.